Economice

Unde se duc banii din facturi? Nuclearelectrica a făcut un profit net de un miliard de lei în 2021. Pentru acest an și-a bugetat 2,5 miliarde

Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a obținut în anul 2021, un profit net de circa un miliard de lei (1,017 miliarde). Dat fiind rezultatul net din 2020 (684 de milioane de lei), producătorul a înregistrat așadar o creștere a profitului de circa 48%. Veniturile companiei au fost de circa 3,2 miliarde de lei, în anul care s-a încheiat recent.

Compania supune aprobării și bugetul pentru anul 2022. Cifrele sunt amețitoare. Profitul net al companiei este estimat la 2,56 miliarde de lei, deci de peste două ori mai mare decât cel din 2021, la venituri de 5,18 miliarde de lei, deci în creștere cu 60% față de anul care a trecut.

“Previziunea veniturilor s-a bazat pe un program de vânzare de 10.597 mii MWh și pe contractele deja încheiate până la data intocmirii BVC pentru livrarile de energie electrică ce vor avea loc în 2022, precum și pe ipoteze de preț legate de pretul mediu pe diverse platforme OPCOM, pentru cantitatea ramasă de contractat.

Astfel, din combinarea datelor legate de cantitățile și preturile certe aferente tranzacțiilor de vânzări încheiate, cu ipotezele legate de cantitatile ramase a fi vandute si preturile estimate, rezulta ca valoarea productiei de energie electrica preliminata a fi vanduta/livrata în anul 2022 este de 5.019.758 mii lei (fara TG)”, arată compania.

Nuclearelectrica, companie controlată de statul român, operează singura centrală nucleară din România, cea de la Cernavodă, care are două unități operaționale, fiecare de câte 700 MW.

The post Unde se duc banii din facturi? Nuclearelectrica a făcut un profit net de un miliard de lei în 2021. Pentru acest an și-a bugetat 2,5 miliarde appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code