NEWSNET

Economice

United Airlines va concedia aproape 600 de angajați pentru că au refuzat să se vaccineze anti-COVID-19

Într-un comunicat intern difuzat marţi de responsabilii companiei, United Airlines notează că peste 99 % dintre cei 67.000 de angajaţi s-au vaccinat în decurs de şapte săptămâni după lansarea politicii sale anti-COVID-19, mărturisind că unii dintre ei s-au arătat „refractari” vaccinării.

„Din păcate, pentru cei 1% dintre angajaţii care au decis să nu se vaccineze vom începe procedura de despărţire de companie conform politicii noastre”, notează consilierul delegat, Scott Kirby, şi preşedintele, Brett Hart, în acest comunicat în care au dorit să mulţumească majorităţii lucrătorilor care s-au vaccinat.

Potrivit purtătorului de cuvânt, măsura afectează 593 de persoane.

United Airlines a cerut la începutul lunii august ca întregul personal să se vaccineze în următoarele săptămâni sau riscă să fie concediaţi, dar a acceptat unele scutiri pe motive de boală sau religioase, în baza cărora se confruntă cu cel puţin o trimitere în judecată.

Responsabilii au lăudat spiritul civic care i-a determinat pe unii angajaţi să-i convingă pe ceilalţi de beneficiile vaccinării, evitând internările în spital sau chiar decesele, subliniind că pandemia „ucide 2.000 de persoane zilnic”.

United Airlines este una dintre companiile care, precum Tyson Foods, Walmart sau giganţii tehnologici, au impus condiţii ferme angajaţilor privind vaccinarea, spre deosebire de altele care au propus ca alternativă teste frecvente pentru COVID-19.

Alte companii aeriene, precum Delta Airlines, au încercat să impulsioneze vaccinarea propunând o creştere a asigurării medicale, sugerând că spitalizările pentru cazurile de COVID-19 sunt foarte costisitoare.

Sursa foto: flickr.

The post United Airlines va concedia aproape 600 de angajați pentru că au refuzat să se vaccineze anti-COVID-19 appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code