NEWSNET

Economice

Update: Explozie la Uzina Mecanică Băbeni. Patru persoane au murit și patru sunt rănite

„Starea răniților este una stabilă, conștienți. Aceștia sunt transportați la Spitalul de Urgență Vâlcea”, a declarat Dan Pădureanu, directorul Ambulanței Vâlcea, citat de digi24.ro.

„Astăzi, în jurul orei 15:00 pompierii militari au fost solicitați pentru intervenție. În urma deflagrației au rezultat patru persoane decedate și patru rănite, ulterior răniții au fost transportați la spital. Se acționează pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs evenimentul. Intervenția este în desfîșurare”, a precizat Octavian Fulger, purtătorul de cuvânt ISU Vâlcea. Cele patru persoane care au murit ar fi lucrat la dezamorsarea unei mine, a mai precizat acesta.

Știrea inițială

Trei persoane au murit şi alte două sunt în stare foarte gravă în urma unei explozii care s-a produs, joi, la Uzina Mecanică Băbeni, au anunţat reprezentanţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Potrivit pompierilor vâlceni, explozia s-ar fi produs ca urmare a manevrării unei mine antipersonal.

„În urma exploziei au rezultat trei persoane decedate, două inconştiente cu traumatisme. Se intervine cu un echipaj de Descarcerare, un SMURD, două ambulanţe de tip C, două de tip B şi un echipaj ASAS. Deflagraţia nu este urmată de incendiu”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Știrea se actualizează

The post Update: Explozie la Uzina Mecanică Băbeni. Patru persoane au murit și patru sunt rănite appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 5 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code