Economice

Veniturile din meditaţii trebuie declarate la Fisc prin declaraţia unică. Ghidul ANAF despre cum se declară şi cum se plătesc dările aferente veniturilor din meditaţii

Ce trebuie să ştiţi dacă acordaţi meditaţii în particular

Veniturile din meditaţii reprezintă venituri impozabile şi se încadrează în categoria venituri din activități independente.
Dacă persoanele fizice vor să realizeze sau realizează deja în mod individual venituri din prestarea de servicii reprezentând meditaţii au obligaţia să se înregistreze la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi să ceară autorizarea funcţionării, în condițiile OUG nr. 44/2008.

După înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, persoanele fizice au obligația de a depune declaraţia unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212) la Fisc.

Dacă încep activitatea în cursul anului fiscal, persoanele fizice vor depune declaraţia unică în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.

În declaraţia unică persoanele fizice vor completa corect Capitolul II – Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuțiile sociale datorate, prin intermediul căruia contribuabilii își exercita și opțiunea privind determinarea venitului net anual:
– fie pe baza normelor de venit;
– fie în sistem real, pe baza datelor din contabilitate.

Dacă persoana fizică începe activitatea în luna decembrie a anului de impunere, trebuie să depună declaraţia unică -capitolul I – date privind veniturile realizate până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de impunere.

Dacă persoana fizică încetează activitatea în cursul anului, respectiv activitatea se întrerupe temporar, contribuabilul are obligația ca, în termen de 30 de zile de la producerea evenimentului, să depună declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – capitolul II – date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România și contribuțiile sociale datorate şi să recalculeze impozitul pe venit.

Ghidul complet despre obligaţiile fiscale declarative şi de plată privind veniturile realizate din meditaţii poate fi consultat la acest link.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code