Economice

Veniturile totale generate de Medicover şi Synevo în ţara noastră au depăşit 171 de milioane de euro în anul 2021 şi sunt cu 34% mai mari decât cele din 2020

Medicover AB, companie internațională de servicii de sănătate și diagnostic, listată la Bursa din Suedia, a prezentat raportul financiar aferent anului 2021.

Veniturile cumulate obţinute de grupul Medicover în România au ajuns la 171,6 milioane de euro în anul 2021 şi sunt cu 34% mai mari decât cele obţinute în anul 2020.

Pe de o parte, veniturile diviziei de Servicii Medicale a grupului Medicover România au ajuns la 83,8 milioane de euro în anul 2021 şi sunt cu 29,7% mai mari decât cele obţinute în anul 2020.

Pe de altă parte, veniturile diviziei de Servicii de Diagnostic a grupului Medicover România au ajuns la 87,8 milioane de euro în anul 2021 şi sunt cu 38,4% mai mari decât cele realizate în anul 2020.

Veniturile obţinute de Medicover în România contează în proporţie de 12,4% la veniturile realizate de grupul suedez la nivel global. Ţările în care Medicover realizează cele mai mari venituri sunt Germania, Polonia şi România, în această succesiune.

Vom continua să investim în aparatură, infrastructură și dezvoltarea echipelor medicale, rămânând alături de pacienți în adresarea efectelor pe termen lung ale acestei perioade pandemice”, a declarat medicul Florinela Cîrstina (foto), director general al Medicover România.

„Peste 3,5 milioane de pacienți au apelat la serviciile noastre anul trecut, în cele 147 de centre de recoltare din țară. Ne așteptăm la o revenire a interesului populației pentru prevenție și monitorizare a afecțiunilor medicale, grație accesului mai facil la medici, comparativ cu perioadele anterioare din pandemiei. Am fost mereu aproape de profesioniștii din domeniul sănătății și pacienți, prin investițiile constante, prezență teritorială si dotările de ultimă generație din cadrul laboratoarelor din rețeaua Synevo. Inovația și avansul tehnologic vor juca în continuare un rol important în îmbunătățirea experienței pacienților, medicilor și partenerilor noștri”, a declarat Laurențiu Luca, director general al Synevo România.

Cum a evoluat Medicover la nivel global

Medicover AB a avut la nivel global venituri de peste 1,37 de miliarde de euro în anul 2021, cu 38% mai mari decât cele obţinute în anul 2020.

Pe de o parte, divizia de Servicii Medicale a grupului Medicover a generat venituri globale de peste 711 milioane de euro în anul 2021, cu peste 31% mai mari decât cele realizate în anul 2020.

Veniturile din serviciile medicale cu plată directă, generate de Medicover la nivel global, au înregistrat un avans de 52,5% în anul 2021 față de cele realizate în anul 2020.

Pe de altă parte, divizia de Servicii de Diagnostic a grupului Medicover a înregistrat venituri globale de peste 686 milioane euro în anul 2021, cu peste 45% mai mari decât cele din anul 2020.

Însumate, veniturile globale ale celor două divizii antemenţionate depăşesc 1,39 de miliarde de euro. Cum explicăm diferenţa dintre veniturile globale anunţate de grup (peste 1,37 de miliarde de euro în 2021) şi veniturile cumulate ale celor două divizii (1,39 de miliarde de euro în 2021)?

Diferența între cele două valori derivă din cuantumul veniturilor obținute din activități intra-grup, în principal servicii de diagnostic oferite unor unități din divizia de servicii medicale. Astfel, veniturile totale de 1,37 miliarde de euro din raportul financiar sunt obținute doar de la clienți externi. Veniturile de 711,6 milioane euro în cazul diviziei de Servicii Medicale, respectiv cea de 686,8 milioane euro pentru divizia de Diagnostic sunt veniturile totale pe care le-au obținut diviziile respective pe piețele pe care activează, reiese din raportul analizat de Economica.net.

De-a lungul acestei pandemii am avut și încercări, cu impact semnificativ asupra activității pe piețele pe care activăm, respectiv un număr crescut de spitalizări, dificultăți operaționale sau resetarea ariilor asupra cărora ne-am concentrat. Performanța obținută se datorează calității ofertei diversificate de servicii, îmbinării corecte a categoriilor de clienți și a prezenței geografice”, a declarat Fredrik Rågmark, CEO al Medicover. „Am observat un nivel crescut de conștientizare și înțelegere a nevoii de acces la servicii de medicină profilactică și de diagnosticare, aspect care susține cererea pe termen lung pentru serviciile medicale”, a adăugat el.

Medicover AB e o companie internațională de servicii medicale și de diagnostic, cu sediul central în Suedia, listată la Bursa NASDAQ Stockholm. Fondată în anul 1995, ca răspuns la cererea din ce în ce mai mare de servicii medicale de calitate superioară din Polonia, Medicover s-a extins pe noi piețe. În prezent, cele mai mari operațiuni Medicover sunt în Polonia, Germania, România, Ucraina și India. Medicover operează la nivel global prin două divizii: divizia de Servicii Medicale și divizia de Servicii de Diagnostic.

Divizia de Servicii de Diagnostic

  • La nivel internațional, Medicover are o reţea formată din 93 de laboratoare, 733 de centre de recoltare și 26 de clinici, active în zece țări. Principalele piețe pentru divizia de Servicii de Diagnostic a grupului Medicover sunt Germania, România, Ucraina și Polonia.

Divizia de Servicii Medicale operează la nivel global prin 117 clinici, 25 de spitale, 52 cabinete stomatologice, 20 de  clinici de fertilitate și 25 de centre de fitness. Cele mai mari piețe pentru această divizie a grupului Medicover sunt Polonia, India și România.

Medicover România are o rețea formată din 25 de clinici în București și în țară, patru spitale generaliste: în Capitală, la Oradea, Craiova și Cluj-Napoca, 28 de cabinete on-site și peste 250 de unități medicale partenere.

Synevo Romania, parte din grupul Medicover, este cel mai mare furnizor de servicii de diagnostic de laborator din România și are în portofoliu peste 2.000 de tipuri de analize uzuale și avansate, acoperind toate ariile terapeutice. La finalul anului 2020, Synevo România administra o rețea națională de 19 laboratoare și 126 de centre de recoltare și a efectuat pe parcursul anului peste 13 milioane de teste.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code