NEWSNET

Flux-stiri

VIDEO. SPACE X face istorie. „Inspiration 4″ va fi lansat cu un echipaj de patru oameni obișnuiți

  • Racheta va decola de la Centrul Spațial Kennedy al NASA, Florida.
  • Scopul misiunii este pentru a strânge fonduri pentru un spital din Memphis.
  • Space X este pe cale să facă istorie din nou.

În cadrul misiunii cunoscute sub denumirea „Inspiration 4” au fost antrenați patru oameni de rând care vor călători în cosmos. Decolarea misiunii se va realiza mâine, la ora 3 dimineața.

Unde va avea loc lansarea?

Cei patru membri ai echipei vor pleca de la Complexul de lansare 39A de la Centrul Spațial Kennedy al NASA din Florida și vor utiliza o rachetă SpaceX Falcon 9. Ei își vor lua zborul la o înălțime mai mare decât cea a Stației Spațiale Internaționale.

Ei își vor încheia voiajul de trei zile în Oceanul Atlantic. Este o misiune mai ambițioasă și mai plină de riscuri decât cea a lui Richard Branson și Jeff Bezos din iulie.

Cine sunt membrii echipajului?

Comandantul zborului este Isaacman, un pilot experimentat și întemeietorul unei companii de procesare a plăților. De asemenea, compania SPACE X a precizat că Hayley Arceneaux, în vârstă de 29 de ani, asistentă medicală și supraviețuitoare a cancerului osos, a fost desemnată pentru acest zbor pentru că reprezintă speranță.

O persoană nedezvăluită de la Universitatea Aeronautică Embry – Riddle a câștigat tombola, dar a decis, din motive personale, să-i acorde locul prietenului său, veteranul Forțelor Aeriene SUA , Christopher Sembroski , care a participat și la tombolă. El va urca în zbor reprezentând valoarea generozității.

Și al patrulea este Sian Proctor, un profesor și artist spațial.

Scopul acestei misiuni este de a strânge fonduri pentru Spitalul de Cercetare pentru Copii St. Jude, Memphis.

The post VIDEO. SPACE X face istorie. „Inspiration 4″ va fi lansat cu un echipaj de patru oameni obișnuiți appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor
Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code