Părintele Nectarie a povestit în exclusivitate pentru Antena 3 CNN cum a ajuns să plece din România în Africa, acolo unde creștinează sute de oameni pe zi şi construiește case şi biserici.
Știri Flash
Imagini de colecţie cu Ion Iliescu. De ziua onomastică, fostul preşedinte împlineşte şi 72 de ani de căsnicie
Mai multe imagini de colecţie cu Ion Iliescu au fost prezentate sâmbătă, la Antena 3 CNN, chiar de ziua numelui fostului preşedinte.
Sorana Cîrstea și Ana Bogdan au ajuns în turul decisiv al calificărilor la Adelaide 2
Jucătoarele române de tenis Sorana Cîrstea (45 WTA) și Ana Bogdan (56 WTA) au reușit sâmbătă să treacă în turul secund, decisiv, al calificărilor pe tabloul principal al turneului de tenis WTA 500 Adelaide 2 International, din Australia.
Netflix a confirmat oficial sezonul al doilea din serialul Wednesday
Netflix a confirmat oficial sezonul al doilea din serialul Wednesday. Este vestea momentului pentru fanii serialului.
Ninge abundent în România. Turiştii se bucură de peisajul de iarnă
Ninge, în sfârşit, în România. Turiştii care sunt pe Valea Prahovei se pot bucura, sâmbătă, de fulgii de nea.
O femeie a fost bătută și tâlhărită pe o stradă din Corbeanca. Agresorul a fost arestat
Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost arestat preventiv, după ce a lovit o femeie cu pumnii în faţă şi i-a furat telefonul mobil pe o stradă din satul Tamaşi – Corbeanca, judeţul Ilfov.
Război în Ucraina, ziua 318. Zelenski: “Vehiculele Bradley din SUA sunt exact ceea ce are nevoie Ucraina”
Război în Ucraina, ziua 318. Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat vineri, într-o intervenţie video, că angajamentul SUA de a furniza Kievului pentru prima dată vehicule de luptă Bradley este exact ceea ce are nevoie Ucraina.
Atac armat la o şcoală din statul american Virginia | Un profesor a fost rănit
Un incident armat la Richneck Elementary School, în Newport News, Virginia, s-a soldat cu spitalizarea unui profesor.
Zelenski, mesaj în Ajunul Crăciunului pe stil vechi: “Aveţi grijă de familiile voastre, de Ucraina noastră!”
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis vineri seară, într-un mesaj video cu ocazia Crăciunului ortodox pe stil vechi, că “aceasta este o sărbătoare a armoniei şi unităţii familiale”.
Elena Băsescu s-a lipit de un nou servici’ | Mezina lui Traian Băsescu va scrie ştiri
La aproape 43 de ani, mezina lui Traian Băsescu produce cea mai spectaculoasă reconversie profesională, trecând din tabăra tatălui deţinător absolut al titlurilor de prim-demolator şi prim-înjurător al presei chiar pe băncile gazetăriei. În ciuda investiţiilor majore în estetica sa, Elena Băsescu nu va prezenta ştiri, ci le va scrie.
