Procurorii DNA au început urmărirea penală față de deputatul Cosmin Șandru și de Nicolae – Florin Bitea, director general al Societății de Transport Public Timișoara, pentru dare de mită. Potrivit procurorilor, în 1 octombrie, în contextul în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea de cenzură inițiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului […]
Etichetă: ai
NATO expulzează opt reprezentanţi ai Misiunii diplomatice a Rusiei acuzaţi de spionaj
Alianţa Nord-Atlantică a expulzat, miercuri, opt membri ai Misiunii diplomatice a Rusiei la NATO acuzaţi că desfăşurau activităţi de spionaj, afirmă surse citate de agenţia Associated Press. „Putem confirma că am retras acreditările a opt membri ai Misiunii Rusiei la NATO, care erau ofiţeri nedeclaraţi ai serviciilor de informaţii ruse”, a declarat, sub protecţia anonimatului, […]
O bancă veche de peste 500 de ani, fondată de supraviețuitori ai Ciumei Negre, urmează să dispară
După mai bine de 500 de ani ca pilon de prosperitate pe dealurile Toscanei şi după aproximativ un deceniu ca un sinonim al disfuncţionalităţii, Banca Monte dei Paschi di Siena SpA pare să intre în ultimul capitol al istoriei sale, scrie Bloomberg. În prezent se negociază cu uşile închise un acord de divizare a băncii […]
ONU: Cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate doresc “cu toţii un Afganistan stabil” (Guterres)
Cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU “doresc cu toţii un Afganistan în pace, stabil, în care ajutorul umanitar să poată fi distribuit fără probleme şi fără discriminare”, le-a declarat miercuri mai multor jurnalişti secretarul general al ONU, Antonio Guterres, după o întâlnire cu miniştrii de externe din ţările respective, notează AFP. […]
Berceanu nu lasă garda jos: „Membrii importanți ai PNL sunt implicați direct în depozitări ilegale de deșeuri”
F. Cîțu: Nu l-am demis pe Berceanu de la Garda de Mediu. F. Cîțu: Lui Berceanu i-a fost retras sprijinul politic. O. Berceanu: E o decizie strict politică. Fiul primarului PNL din Jegălia a preluat atribuțiile de șef al Gărzii de Mediu. F. Cîțu: Dacă aveam semnale că nu e capabil, nu îl delegam. Pleacă […]
Care sunt pașii de urmat pentru a afla dacă ai contraindicații la implantul dentar
Implantul dentar este unul dintre cele mai cerute tratamente stomatologice din ultimii ani. Persoane care din anumite motive aveau proteze totale sau parțiale ori punți dentare care cauzau probleme, acum se pot bucura de o dantură nouă, funcțională și …
Ludovic Orban, despre USR PLUS: “E ca în box. Când ai un boxer cu alonjă, îl ții aproape”
Ludovic Orban, președintele PNL, a apreciat că guvernarea alături de USR că este ca în box. Potrivit liderului liberal, USR PLUS e un partener cu care se lucrează foarte greu, dar „când ai un boxer cu alonjă, îl ții aproape”, pentru că de la distanță „…
Gabriela Firea: “Dacă impui populaţiei să plătească testul nu ai cum să pretinzi că ajuţi. Vaccinarea rezolvă o jumătate din problemă”
Gabriela Firea, senator PSD, a comentat modul în care a fost promovat certificatul verde de vaccinare în România. „În momentul în care impui populației să-şi plătescă testul atunci automat nu ai cum să pretinzi că ajuți”, spune liderul social democrat….
A început lupta și în USR PLUS, pe Facebook. Cioloș: „Am primit multe chemări de a prelua USR”. Ghinea: „Ai ratat toate șansele”
Dacian Cioloș (PLUS) și Cristian Ghinea (USR) au pornit pe urma celor de la PNL și au dat startul certurilor interne, înaintea congresului din care ar rezulta un singur președinte. Tensiunile au pornit după ce Ghinea și-a anunțat susținerea pentru Dan Barna, iar despre Cioloș a spus că a ezitat să se înscrie în USR. […]
Grupului de Investigații Politice: Traian Băsescu a fost printre puținii colaboratori ai Securității din Institutul de Marină
Fostul președinte Traian Băsescu ar fi mințit în fața instanței când a afirmat că a turnat din „obligație militară” la Securitate în timp ce era la Institutul de Marină.





