Timp de aproape un an și jumătate, un liceu din Massachusetts, SUA a fost iluminat non-stop cu 7.000 de becuri. Nici până în ziua de azi nimeni nu a reuşit să le stingă. Iată de ce.
Etichetă: le
Lista ajutoarelor pe care le vor primi românii în 2023 de la stat. Cum intră oamenii în posesia banilor
Sărăcia este o realitate în România, iar asta recunoaşte şi ministrul Investițiilor, Marcel Boloş, care spune că, în acest an, vor fi români care vor primi şi 10.000 de lei ca ajutor de la stat.
Se schimbă facturile la gaze din ianuarie. Noile reguli pe care românii trebuie să le ştie
Apar noi reguli pentru facturile la gaze naturale din ianuarie 2023, iar românii trebuie să îşi cunoască toate aceste drepturi, după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii.
LIVE UPDATE. 324 zile de invazie. Zelenski le mulțumește soldaților dislocați în orașul Soledar, în timp ce asaltul rusesc continuă
Este a 324-a zi a războiului provocat de Rusia în Ucraina. Volodimir Zelenski le-a mulțumit soldaților ucraineni care au apărat orașul Soledar de un asalt al rușilor. Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina, în primele ore ale zilei de 24 februarie 2022. În discursul său de noapte, președintele […]
Ce valoare au voucherele de vacanţă în 2023 şi cine sunt românii care le vor primi
Veşti bune pentru toţi bugetarii români: voucherele de vacanţă se vor acorda şi în acest an, a confirmat Ministerul Finanţelor, care a precizat şi care va fi valoarea acestora.
Ponturi pentru a avea un an nou mai bun din punct de vedere psihic. Obiective care merită să ni le alegem pentru 2023
Fiecare an ne provoacă să ne dorim mai mult de la noi. Venirea noului an reprezintă pentru mulți o oportunitate de a-și pune în aplicare anumite vise sau ambiții și de a-și îndeplini unele promisiuni de ordin personal sau profesional. Pshihoterapeutul Andreea Săvulescu ne ajută să scăpăm de teama de nou.
Care sunt medicamentele pe care nu trebuie să le amestecați niciodată cu alcool
Odată cu sărbătorile tipice zilelor de Crăciun, mulți oameni își măresc consumul de alcool față de nivelurile obișnuite pentru restul anului. Combinația de alcool și anumite substanțe chimice prezente în unele medicamente, poate provoca o muncă excesivă pentru ficat. Unele medicamente, la rândul lor, produc efecte adverse numai atunci când sunt combinate cu anumite tipuri […]
Psihologul Tudorel Butoi a realizat profilul frațiilor Tate: “Le preconizez acestor nătărăi pușcăria”
Tudorel Butoi, psiholog criminalist, spune despre frații Tate că aceștia au “profil de psihopați, iar infractorii din acest tipar trebuie aspru pedepsiți”.
Oamenii de știință spanioli readuc la viață proteine de acum milioane de ani și le folosesc pentru a corecta albinismul în celulele umane
De ani de zile, oamenii de știință din întreaga lume caută microbi în gheața din Antarctica. Scopul lor este de a găsi noi proteine cu ajutorul cărora să îmbunătățească tehnicile actuale de editare genetică. Cercetătorii s-au concentrat pe recrearea enzimelor Cas9, moleculele asemănătoare unei foarfeci care pot tăia ADN-ul oricărei ființe vii într-un anumit punct. […]
Război în Ucraina, ziua 315. Voluntari ucraineni caută trupurile militarilor morți și le duc familiilor
Război în Ucraina, ziua 315. Un grup de voluntari ucraineni caută trupurile soldaților căzuți la datorie ca să le returneze familiilor lor.



