În 1997, Mihai Leu a devenit campion mondial WBO la categoria semimijlocie. A fost primul român care a cucerit un titlu mondial la profesioniști. Mihai Leu a fost și un campion al raliurilor, cu multiple titluri naționale la Viteză în Coastă. Mihai Leu, primul campion mondial din boxul profesionist românesc, a murit la 56 de […]
Etichetă: mihai
Mihai Gâdea, după discursul lui Vladimir Putin: “Am asistat la disperarea şi delirul lui Putin”
Mihai Gâdea, jurnalist Antena 3 CNN, a avut o primă reacţie după discursul lui Vladimir Putin. “Am asistat la disperarea şi delirul lui Vladimir Putin”, a declarat Mihai Gâdea, în direct de la Varşovia, acolo unde se desfăşoară Summitul B9 la care participă inclusiv preşedintele SUA, Joe Biden.
Seismologul Mihai Diaconescu explică metoda prin care chinezii pot prevedea un cutremur cu ajutorul animalelor: “În România noi avem nişte peşti”
Mihai Diaconescu, unul dintre seismologii de la Institutul de Fizică al Pământului, a explicat metoda folosită de chinezi încă din 1975 pentru a prezice un cutremur cu câteva zile înainte ca acesta să se producă.
Mihai Eminescu Omagiat la Nivel Oficial, Anuntul Facut de Guvernul Romaniei
Mihai Eminescu Omagiat la Nivel Oficial, Anuntul Facut de Guvernul Romaniei iDevice.ro – Stiri de Ultima Ora, Tehnologie, Romania, Stiinta Adrian Gabor Mihai Eminescu este omagiat la nivel oficial in Romania, ziua de nastere a acestuia, 15 ianuarie, fiind un prilej pentru a le readuce aminte romanilor cat de importanta a fost contributia sa la […]
Mihai Gâdea: “Sunt patru motive pentru care americanii au ieșit la vot”
America a votat! Luptă strânsă pentru Congres. “CNN a făcut ieri exit-poll-uri majore și sunt patru motive pentru care americanii au ieșit la vot”, a spus Mihai Gâdea, în direct din SUA.
Alegeri SUA 2022. Miza este una uriaşă. Mihai Gâdea: “Bătălia de după aceste alegeri va continua”
Alegerile din America sunt în plină desfăşurare, toate secţiile de vot fiind în prezent deschise. “Există o tabără republicană și una democrată care votează ideologic. Însă există o categorie care până la urmă face diferența în alegeri”, a spus Mihai Gâdea, marţi, în direct din SUA.
Alegeri cu miză mondială în SUA. Mihai Gâdea, live de la Washington: “Este o bătălie incredibilă pentru cucerirea Senatului”
Americanii merg din nou la urne. În Statele Unite au loc marţi aşa-numitele alegeri “la mijloc de mandat”- “midterm elections”.
A murit Simina Mezincescu, fosta șefă de protocol a Regelui Mihai
Familia Regală a României anunță că Simina Mezincescu, Comandor al Ordinului Coroana României şi purtătoare a Crucii Casei Regale a României, una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale Regelui Mihai, a decedat.
El este Mihai, sportivul de performanţă de 15 ani, găsit mort pe calea ferată din Dâmboviţa. Filmul tragediei
Tragedie într-o familie din Găești, județul Dâmbovița, acolo unde un adolescent în vârstă de 15 ani, sportiv de performanță, a fost spulberat de tren.
Dr. Mihai Suciu: Tratarea litiazei renale prin ureteroscopia flexibilă cu laser
ZiarMedical.ro – ZiarMedical.ro – Luăm pulsul sănătăţii | Ştiri medicale | Sfaturi medicale – Andreea Cordos Dr. Suciu Mihai, medic primar urolog în cadrul Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca ne-a explicat care sunt simptomele, riscurile și posibilitățile de tratament pentru litiaza renală. Litiaza renală cunoscută și sub numele de „pietre la […]

