Cel puțin trei persoane au murit și alte 19 au fost rănite în multiple explozii produse sâmbătă în orașul afgan Jalalabad, transmite AFP.
Etichetă: talibanilor
Primul avion cu americani și canadieni la bord a decolat joi din Kabul, după aprobarea talibanilor
Un zbor comercial a decolat joi de pe aeroportul din Kabul cu destinația Doha, Qatar, transmite CNN, care precizează că este primul zbor cu care sunt repatriați americani, după încetarea operațiunilor de evacuare în data de 31 august.
Liderul NRF, Ahmad Massoud, cheamă la revoltă națională împotriva talibanilor. Militații i-ar împiedica pe americani să plece din țară la Mazar-i-Sharif
Ahmad Massoud, liderul Frontului Național de Rezistență afgan, NRF, a chemat, luni, la revoltă națională împotriva talibanilor, după ce purtătorul de cuvânt al grupării militante, Zabihullah Mujahid, a anunțat cucerirea Văii Panjshir iar imagini distri…
Trei oameni au murit într-un atac sinucigaș al talibanilor pakistanezi la Quetta, în apropiere de granița cu Afganistan
Trei oameni au murit și 15 au fost răniți, duminică, într-un atac asupra trupelor paramilitare în orașul pakistanez Quetta.
Șeful organizației cu cea mai mare influență externă asupra talibanilor a sosit la Kabul. Mai mulți civili, uciși cu focuri de armă în capitala afgană
Talibanii afgani au primit, sâmbătă, o vizită-surpriză în contextul în care militanții urmează să anunțe noul guvern de la Kabul.