Veşti bune pentru toţi bugetarii români: voucherele de vacanţă se vor acorda şi în acest an, a confirmat Ministerul Finanţelor, care a precizat şi care va fi valoarea acestora.
Etichetă: vacanţă,
Ea este tânăra româncă, aflată în vacanţă în Italia, ucisă şi abandonată pe marginea unui drum
Diana, o tânără româncă în vârstă de 23 de ani, aflată în vacanţă în Italia, a fost ucisă şi abandonată pe marginea unui drum.
Italienii care au plecat în vacanţă la Cracovia, dar au ajuns la Craiova: ”Am fost norocoși să ajungem aici și să descoperim o frumoasă Românie”
Cuplul de italieni care a plecat în vacanţă la Cracovia, însă la sosire şi-a dat seama că a ajuns în România, la Craiova, nicidecum în Polonia, se simte bine în timp ce descoperă România.
Ploi și vijelii în vacanța de Sfânta Maria! Anunțul făcut de Elena Mateescu, director ANM
Directorul ANM, Elena Mateescu, a anunțat în exclusivitate la Antena 3 cum va fi vremea în mini-vacanța de Sfânta Maria.
Un român a rămas fără maşina de 60.000 de euro, la frontieră, după vacanţa petrecută acasă
Un român în vârstă de 37 de ani a rămas fără maşina de 60.000 de euro, la frontiera Borş, în timp ce voia să iasă din ţară.
Agențiile de turism au scumpit cu 25% pachetele de vacanță
Potrivit INS din Spania, prețul cazărilor a crescut cu 18% până la 40% față de 2019. Conform datelor oficiale, cazarea la hotel nu a fost niciodată atât de scumpă ca acum. Agențiile de turism au scumpit pachetele de vacanță, cam cu 25% față de 2019. Potrivit INS din Spania, prețul cazărilor a crescut cu 18% […]
La Cluj restaurantele au grijă să te simți ca în vacanță cu fiecare experiență culinară
La Cluj restaurantele se reinventează în fiecare weekend. Evenimentele culinare tematice sunt la mare căutare. Ca să îți rezervi un loc, trebuie să îți cumperi mai întâi bilet. Ca să simți că ești în vacanță este de ajuns uneori să ai parte de o experiență culinară deosebită. La Cluj restaurantele selecte au grijă să îți […]
Țările în care ai nevoie de certificatul verde pentru a merge în vacanță
În Europa, dovada vaccinării este valabilă doar 9 luni de la ultima doză. În Croația, poți merge fără certificat verde, dar stai în carantină 7 zile. Moldova este singura țară din Europa, unde nu ai nevoie de green pass. A mai rămas puțin timp până la vacanța de vară, iar certificatul verde poate fi un […]
Bugetarii vor primi vouchere de vacanță. Guvernul a adoptat OUG
Guvernul a adoptat OUG privind acordarea voucherelor de vacanță pentru bugetari „Măsura va încuraja practicarea turismului intern în extrasezon”, a declarat ministrul Antreprenoriatului și Turismului Guvernul a adoptat vineri Ordonanța de Urgență privind acordarea voucherelor de vacanță pentru bugetari, în cuantum de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2026. „Astăzi, în cadrul ședinței […]
Jeff Bezos: Oamenii se vor naște în spațiu și „vor vizita Pământul” în vacanță
Jeff Bezos prezice că în viitor oamenii se vor naşte în spaţiu şi vor locui în colonii spaţiale. În viziunea lui asupra viitorului, oamenii vor vizita Pământul în vacanţă. Jeff Bezos a discutat despre spaţiu, despre planurile Blue Origin şi despre relaţia dintre explorarea spaţială şi salvarea Pământului în timpul unei conversaţii care a avut […]




