Frumoasa actriță româncă Mădălina Ghenea nu a lipsit de pe covorul roşu al Festivalul de Film de la Veneția, programat în perioada 1-11 septembrie.
(Visited 11 times, 1 visits today)
Related Articles
Cetățenii europeni au o ocazie unică de a dezbate provocările și prioritățile într-o conferinţă privind viitorul Europei
Posted on Author Vidjean Mihai
Conferința privind viitorul Europei reprezintă o ocazie unică și oportună pentru cetățenii europeni de a dezbate provocările și prioritățile Europei. Indiferent de locul de proveniență sau de activitate, acesta poate fi spațiul în care să reflectați la…
El este Adrian, românul care a fost ales primar într-un oraș din SUA: “Este unul dintre cele mai bune locuri de trăit din lume”
Posted on Author Marius Leontiuc
Adrian Petrila, un român în vârstă de 44 de ani, a fost ales primar al orașului american St. Pete Beach din Florida, după ce l-a învins pe edilul în funcție Alan Johnson. Share this: (Visited 40 times, 1 visits today)
Rușii au ucis un medic de la Spitalul pentru copii bolnavi de cancer din Kiev | Explozie la sol a rachetei Kalibr, surprinsă pe cameră
Posted on Author Marius Leontiuc
Un medic de la Spitalul Ohmatdît (Okhmatdyt) din Kiev, unde sunt tratați copiii cu cancer, s-a numărat printre victimele atacurilor cu rachete lansate luni de armata rusă în Ucraina. Share this: (Visited 16 times, 1 visits today)
