Război în Ucraina, ziua 393. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat joi că războiul s-ar putea sfârși în acest an, cu victoria ucrainenilor, însă a avertizat aliații că încă există anumite domenii în care coopearea lipsește
Autor: Marius Leontiuc
Un călăreț a murit după ce a fost lovit de două mașini, pe un drum național din Cluj
Un călăreț în vârstă de 36 de ani a murit după ce a fost lovit de două mașini, pe un drum național din Cluj.
Asigurarea obligatorie, o soluţie pentru casele din zonele de risc | Sigur Acasă, o campanie Antena 3 CNN
Prevenția în zonele cu risc poate salva vieți, iar o asigurare obligatorie pentru case, făcută la timp, salvează familii. Un nou episod din campania Antena 3 CNN – Sigur Acasă.
Operațiunea “orașe moarte” în Franța | Protestatarii au incendiat mașini la Toulouse
Populația Franței abandonează, joi, activitățile obișnuite și transformă orașele acestei țări în zone extinse de protest, cu greve și marșuri, după ce guvernul francez a supraviețuit, la începutul săptămânii, testului a două moțiunii de cenzură și și-a văzut trecută de ultimul obstacol parlamentar controversata reformă a pensiilor.
Când ies pe piață roșiile românești! Ne vom bucura de ele mai devreme decât în anii trecuți
Anul acesta, legumicultorii, care au cultivat roșii în solarii, vor ieși pe piață mai devreme.
Wood Factory – Mobila bucatarie la comanda pentru un spatiu perfect adaptat nevoilor tale
Wood Factory, unul dintre cei mai renumiți producători de mobilă la comandă din România, s-a dezvoltat rapid, datorită preocupării constante pentru calitate, atenție la detalii și livrare în timpul asumat.
Dieta pe care o ține Mihaela Bilic zilnic. Nu renunță la ”parizer, merdenele și cartofi prăjiți!”
Medicul nutriționist, Mihaela Bilic, a vorbit recent despre dieta pe care o urmează zi de zi și despre faptul că îi este aproape imposibil să renunțe la anumite alimente din categoria celor nesănătoase.
Armata Romana Anunta Integrarea Soldatilor din Luxembourg in Grupul de Lupta NATO
Armata Romana Anunta Integrarea Soldatilor din Luxembourg in Grupul de Lupta NATO iDevice.ro – Stiri de Ultima Ora, Tehnologie, Romania, Stiinta Adrian Gabor Armata Romana a anuntat in mod oficial astazi faptul ca soldatii din Luxembourg dislocati in Romania pentru a face parte din Grupul de Lupta NATO care apara tara noastra, au fost deja […]
Comisia Europeana Vrea ca Europenii sa-si Poata Repara Singuri, Legal, Produsele
Comisia Europeana Vrea ca Europenii sa-si Poata Repara Singuri, Legal, Produsele iDevice.ro – Stiri de Ultima Ora, Tehnologie, Romania, Stiinta Adrian Gabor Comisia Europeana propune o noua legislatie in Europa care ar urma sa le ofere europenilor dreptul de a-si repara singuri produsele, fara ca garantia acestora sa fie anulata, chiar daca reparatia nu se […]
Austria Reactioneaza, IMPORTANT Anunt Oficial dupa Deciziile Romaniei pentru Schengen
Austria Reactioneaza, IMPORTANT Anunt Oficial dupa Deciziile Romaniei pentru Schengen iDevice.ro – Stiri de Ultima Ora, Tehnologie, Romania, Stiinta Adrian Gabor Austria reactioneaza in mod oficial dupa deciziile luate de catre Romania cu privire la aderarea la Spatiul Schengen, ele fiind anuntate de catre Comisia Europeana, iar acum ministrul Gerhard Karner vorbeste si el despre […]
