Flux-stiri

Biden îl va primi pe Macron pentru o vizită de stat la 1 decembrie

  • Președintele Joe Biden va fi gazda unui dineu de stat pentru președintele francez Emmanuel Macron în decembrie, a anunțat luni Casa Albă.
  • Cina, programată pentru 1 decembrie, va fi prima vizită de stat găzduită de Biden după aproape doi ani de mandat.
  • Întârzierea este în parte un rezultat al pandemiei CCOVI-19, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, în timpul unei ședințe de informare de luni.

Preşedintele american Joe Biden îl va primi pe omologul său francez Emmanuel Macron la 1 decembrie la Washington, pentru o vizită de stat, a anunţat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, potrivit CBS News.

,,Această vizită va fi o dovadă a profunzimii şi forţei relaţiei dintre SUA şi Franţa, cel mai vechi aliat al nostru” , a declarat ea.

Vizitele de stat sunt celebrate cu mare pompă şi contrastează astfel cu reuniunile bilaterale organizate de preşedinţii americani pentru liderii străini. Sub preşedinţia lui Biden nu a avut loc niciuna până acum, explicaţia oferită de Karine Jean-Pierre fiind că restricţiile legate de pandemia de COVID-19 au împiedicat asta.

Întrebată despre alegerea Franţei pentru această premieră în mandatul lui Biden, purtătoarea de cuvânt a răspuns că ,,acordăm o mare importanţă relaţiilor noastre cu Franţa” .

Legăturile sunt ,,fondate pe valori democratice comune, pe legături economice şi o cooperare în materie de apărare şi de securitate” .

Potrivit POLITICO, relaţiile dintre Paris şi Washington au cunoscut o criză majoră anul trecut, când Australia a anunţat brusc că renunţă la un contract de achiziţie de submarine convenţionale franceze în favoarea unui acord pentru submarine nucleare de atac americane.

The post Biden îl va primi pe Macron pentru o vizită de stat la 1 decembrie appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Vidjean Mihai – senior editor

Share this:

(Visited 16 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code