Flux-stiri

Biotehnologia va salva Ucraina în cazul unui atac nuclear. Ce conțin cele 12.000 de „doze miraculoase” pe care o companie din Israel plănuiește să le trimită ucrainenilor, dacă Putin va apăsa „butonul roșu”

  • În cazul unui atac nuclear, populația poate fi protejată cu ajutorul biotehnologiei dezvoltate recent.
  • Rusia are aproximativ 6.000 de focoase nucleare și amenință cu utilizarea lor împotriva Ucrainei.
  • Celulele au fost dezvoltate în 2024, cu implicarea spitalului Charité din Berlin.
  • Yanai susține că tratamentul cu aceste celule crește rata de supraviețuire aproape de 100% în caz de expunere la radiații.

Compania israelienă Pluri plănuiește să trimită Ucrainei 12.000 de doze ale unui ingredient activ derivat din celule placentare, pentru tratamentul a 6.000 de persoane care ar putea fi afectate de radiații, în cazul în care Putin va apăsă „butonul roșu” și va folosi armele nucleare, scrie BILD.

Putin vrea să anexeze Ucraina și dispune de aproximativ 6.000 de focoase nucleare, ceea ce ridică temeri legate de impactul devastator pe care acestea le-ar putea avea.

Aceste celule, dezvoltate în 2024 și cu implicarea spitalului Charité din Berlin, sunt considerate „miraculoase”, deoarece pot ajuta la regenerarea celulelor sanguine și la salvarea celor expuși la radiații extreme.

Yaky Yanai, directorul companiei, afirmă că, în cazul expunerii la radiații, aproape 70% dintre oameni mor, dar cu ajutorul celulelor produse de Pluri, rata de supraviețuire poate ajunge la aproape 100%.

Celulele sunt replicate în bioreactoare 3D, pot conecta diferite fluxuri de sânge (precum cele ale mamei și ale copilului) și nu sunt respinse de organism.

Profesorul Tobias Winkler de la Charité consideră aceste celule ca fiind „mini centrale bio-electrice” cu multiple mecanisme de acțiune, utilizate deja pentru vindecarea mușchilor.

Din punct de vedere etic, „este o soluție ireproșabilă”, scrie BILD.

„În cazul Celulelor Stem, întotdeauna apare discuția – „unde începe viața”? Celulele placentare, pe de altă parte, sunt de fapt eliminate după naștere. Deci, este un proces de reciclare”, spune Winkler.

The post Biotehnologia va salva Ucraina în cazul unui atac nuclear. Ce conțin cele 12.000 de „doze miraculoase” pe care o companie din Israel plănuiește să le trimită ucrainenilor, dacă Putin va apăsa „butonul roșu” appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Vidjean Mihai – senior editor

Share this:

(Visited 34 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code