O icoană ortodoxă veche de 500 de ani, care a fost furată dintr-o biserică din nordul separatist al Ciprului divizat etnic, a fost returnată pe insulă. Icoana a fost găsită la o licitație în Elveția.
Știri Flash
Reacţia psihologului Mirela Zivari, despre prezenţa copiilor la restaurant
O controversă uriaşă care a izbucnit în urmă cu câteva zile pe internet îi împarte pe români în două tabere. Totul a pornit de la postarea unui local din Bucureşti, care le cere clienţilor care vin cu copiii la terasă, să îi ţină pe cei mici în frâu, astfel încât toată lumea să se poată […]
Petre Daea, după ce a fost surprins noaptea în lanul de porumb: “Nu mi-a ajuns ziua. Este nevoie de prezență peste tot”
Proaspăt redevenit ministru al Agriculturii, Petre Daea a pornit un demers prin ţară pentru a investiga starea culturilor. “Da, am plecat să văd cât mai multe, iar un inginer agronom prin specialitatea lui vede și noaptea ceea ce îi trebuie culturii, indiferent de oră, indiferent de zi, indiferent de moment”, spune ministrul Agriculturii.
Examenul de bacalaureat se schimbă! Care vor fi probele susținute de elevii care intră anul acesta în clasa a IX-a
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că examenul de bacalaureat se va schimba pentru elevii care intră anul acesta în clasa a IX-a.
Dacia, singura marcă europeană din cele 20 mari cu vânzări, în creştere în primul semestru
Vânzările Dacia au crescut cu 5,9% în prima jumătate de an comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, ridicându-se la 277.885 unităţi, anunţă compania.
Nicolae Ciucă: “România va avea suficient gaz în depozitele naționale pentru iarnă”
Nicolae Ciucă a anunțat într-o postare pe Facebook că, “România va avea suficient gaz în depozitele naționale încât să fie acoperit necesarul energetic pentru iarnă”.
Noua lege a Educaţiei. Se schimbă modul de admitere la liceu!
Se schimba din nou modul de admitere la liceu. La media de intrare nu se va mai tine cont de media din gimnaziu, a anuntat în urmă cu scurt timp ministrul Educaţiei.
Val de aer rece peste România! Cea mai friguroasă dimineață din ultimii 60 de ani
Românii au avut parte, în această dimineață, de cea mai răcoroasă dimineață din ultimii 60 de ani. Astfel, s-au înregistrat recorduri la 20 de stații meteo din țară. De mâine însă se întoarce canicula.
Război în Ucraina, ziua 139 | Rusia, decret privind accesul la cetăţenie rusă pentru toţi ucrainenii
Război în Ucraina, ziua 139. Preşedintele Rusiei a semnat un decret privind facilitarea rapidă a accesului pentru obținerea cetățeniei ruse pentru toţi ucrainenii. Pe de cealaltă parte, liderul opoziției ruse Alexei Navalny a lansat o organizație internațională anticorupție, iar ministrul Apărării ucrainean vrea să adune o armată de „un milion de oameni”, echipată cu arme […]
“Marea verde” de la Marea Neagră. Sute de tone de alge s-au strâns în sudul litoralului
Turiştii care ajung pe litoralul românesc se confruntă din nou cu alge, care au invadat ţărmul Mării Negre. Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Dobrogea au strâns sute de tone de alge, care au format un imens covor verde la malul mării.