Flux-stiri

Joe Biden și Vladimir Putin au încheiat discuția telefonică despre situația din Ucraina

  • Joe Biden și Vladimir Putin au avut o discuție telefonică, pe fondul îngrijorărilor tot mai crescute referitoare la situația din Ucraina.
  • Discuția dintre cei doi a început la ora 18:04, potrivit NBC, citând Casa Albă.
  • Înainte de a vorbi cu Joe Biden, Vladimir Putin a vorbit, la telefon, aproape două ore, cu Emmanuel Macron, președintele Franței, pe care îl primise săptămâna aceasta la Kremlin. 

Președinții Joe Biden și Vladimir Putin au avut o discuție telefonică, pe fondul îngrijorărilor tot mai crescute ale Occidentului că războiul ar putea izbucni în orice moment în Ucraina, scrie Reuters.

Convorbirea telefonică a început la ora 18:04, ora României. Anterior discuției dintre cei doi șefi de stat, șefii diplomațiilor, Antony Blinken și Serghei Lavrov, au purtat, la rândul lor, o discuție telefonică.

Vladimir Putin a cerut ca dialogul telefonic să aibă loc luni, a dezvăluit un oficial de la Casa Albă, dar Joe Biden a insistat să discute cât mai curând posibil, în contextul în care Washingtonul a enumerat dovezi tot mai puternice privind un posibil atac în Ucraina.

Tot astăzi, înainte de a vorbi cu Joe Biden, Vladimir Putin a vorbit la telefon, o oră și 40 de minute, cu Emmanuel Macron, președintele Franței.

Kremlinul a descris convorbirea telefonică de sâmbătă cu președintele francez, Emmanuel Macron, ca fiind un „schimb de opinii aprofundat” pe teme legate de securitatea Rusiei și „depășirea impasului în rezolvarea conflictului intra-ucrainean”, conform CNN.

Potrivit unui comunicat al Kremlinului, „Vladimir Putin a atras din nou atenția asupra lipsei unui răspuns substanțial din partea Statelor Unite și a NATO la inițiativele bine-cunoscute ale Rusiei. De asemenea, a fost subliniată „lipsa de voință a principalelor țări occidentale de a împinge autoritățile de la Kiev să pună în aplicare acordurile de la Minsk”.

După luni de lupte între forțele ucrainene și separatiștii pro-ruși din regiunile ucrainene Donețk și Luhansk, Kievul și Moscova au semnat un acord de pace la Minsk în 2015. Acordul, mediat de Franța și Germania, nu a fost niciodată pus în aplicare pe deplin.

„Vladimir Putin și Emmanuel Macron au discutat, de asemenea, despre situația legată de speculațiile provocatoare privind o presupusă invazie rusă planificată a Ucrainei, însoțită de o aprovizonare, pe scară largă, a acestei țări cu arme moderne, iar premisele sunt create pentru posibile acțiuni agresive ale forțelor de securitate ucrainene în Donbas”, se arată în comunicat.

Cele două părți au convenit să mențină dialogul cu privire la aceste probleme „la cel mai înalt nivel”, a adăugat comunicatul Kremlinului.

Putin l-a primit pe Macron, la Kremlin, la începutul acestei săptămâni, în cadrul primului summit pe care Putin l-a avut cu un lider occidental de când Kremlinul a început să maseze trupe în apropierea Ucrainei anul trecut.

Emmanuel Macron poartă discuții cu Biden, Scholz și Zelensky, sâmbătă, relatează Agence France-Presse, citând Palatul Elysee.

S-a încheiat discuția telefonică dintre Joe Biden și Vladimir Putin

Președintele american Joe Biden și omologul său rus Vladimir Putin au încheiat convorbirea telefonică în ceea ce privește consolidarea trupelor în jurul Ucrainei, a declarat un oficial de la Casa Albă.

Convorbirea securizată a început la ora 16:04 și s-a încheiat la ora 19:06, a informat Casa Albă. Cei doi președinți au discutat o oră și două minute.

Discuția dintre cei doi lideri a avut loc la câteva ore după ce, sâmbătă, SUA și-au mutat o parte din forțele sale din Ucraina și au ordonat evacuarea majorității personalului ambasadei sale, în contextul în care există temeri că o invazie rusă a țării ar putea avea loc în următoarele zile.

Cei doi președinți au discutat despre escaladarea formării militare a Rusiei la granițele Ucrainei. Președintele Biden a afirmat, în mod clar, că, dacă Rusia întreprinde o nouă invazie a Ucrainei, Statele Unite, împreună cu aliații, vor răspunde decisiv și vor impune Rusiei costuri rapide și severe, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

Președintele Biden a reiterat că o nouă invazie rusă a Ucrainei ar produce suferințe umane pe scară largă și va diminua poziția Rusiei.

Președintele Biden a mai adăugat că, deși SUA rămâne pregătită să se angajeze în diplomație, în deplină coordonare cu aliații și partenerii săi, este la fel de pregătită pentru alte scenarii.

The post Joe Biden și Vladimir Putin au încheiat discuția telefonică despre situația din Ucraina appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor
Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code