Mii de călători din Brașov se pun în pericol în momentul în care se urcă în autobuzul unui șofer care stă pe TikTok în timp ce conduce. Acesta postează clipuri de la volan și face glume pe seama situației.
Etichetă: eu
Gheorghe Dincă, scrisoare către familia Luizei Melencu: “Luiza dumneavoastră trăiește. Eu mă rog mereu să apară”
Gheorghe Dincă a trimis din închisoare o scrisoare către familia Luizei Melencu. Acesta le cere rudelor fetei ajutorul pentru rejudecarea procesului şi spune că Luiza trăiește.
Mașina vicepreședintelui CJ Satu Mare, filmată trecând printre barierele coborâte peste calea ferată: “Nu am fost eu”
O filmare apărută pe internet arată mașina vicepreședintelui Consiliului Județean Satu Mare fentând barierele coborâte peste calea ferată.
Părintele Calistrat despre cazul preotului Visarion Alexa: “Şi eu am trecut prin chestia asta. Greșeala principală o are părintele pentru că nu a fost prudent”
Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni din Iași a vorbit într-o emisiune postată pe YouTube despre cazul de agresiune sexuală în care este implicat preotul Visarion Alexa. Acesta susține că a trecut și el prin situații similare.
Sorin Grindeanu, despre eliminarea taxei de pod de la Cernavodă: ”Această sumă eu de unde o iau?”
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, spune că taxa de pod de la Cernavodă aduce venituri importante pentru CNAIR, așa că eliminarea ei s-ar putea face doar dacă suma ar fi compensată din altă parte.
Monica Pop, despre COVID: ”Este singurul virus pe care îl știu eu și face asta în corp”
Coronavirusul este singurul virus care poate da complicații în toate sistemele corpului, a atras atenția medicul Monica Pop, duminică, la Antena 3.
Amber Heard: „Poate că este ușor de uitat, dar eu sunt o ființă umană”
Amber Heard a depus mărturie despre multiplele personaje drogate și „abuzive” ale lui Johnny Depp. Actrița face declarații pe fondul procesului de defăimare pe care îl au în desfășurare. Avocata lui Depp, Camille Vasquez, i-a spus lui Heard că „minciunile tale au fost expuse lumii întregi” și a întrebat-o despre persoanele care au contrazis părți din […]
Re-Open EU te Ajuta sa afli Conditiile de Intrare in Tarile Uniunii Europene
Re-Open EU este o platforma speciala facuta pentru a-i ajuta pe oamenii din toata Europa sa afle mai usor conditiile de intrare in diversele tari ale Uniunii Europene, iar aici vorbim despre conditii legate de pandemia de Coronavirus, nu despre conditii generale. Re-Open EU este disponibila ca o platforma online accesibila printr-un browser web, cat […]
Ministrul Cîmpeanu: Eu nu cred că geometria vectorială e necesară pentru toți copiii
Ministrul Educației și Cercetării, Sorin Cîmpeanu, spune că, până acum, supraîncărcarea programelor școlare a fost un demers realizat „de formă”. Cîmpeanu a declarat că geometria vectorială, ca parte a disciplinii „Matematică”, nu este necesară tuturor elevilor și că aceștia vor putea reuși în viață și fără cunoașterea neapărată a acesteia. Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu spune […]
Ministrul Sănătății: Eu cred că vom reveni la normal până la sfârşitul lunii martie
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a dat mari speranţe economiei şi a spus că este posibil ca de la sfârşitul lunii martie să revenim la normal şi să nu mai fie nevoie de prelungirea stării de alertă. El nu exclude posibile noi tulpini în toamnă. „Normal înseamnă că probabil nu va mai fi nevoie de starea […]


