O bătrână de 75 ani, din Lupeni, a fost la un pas să-și găsească moartea într-o pădure din apropierea casei, după ce s-a accidentat grav și nu avut cum să ceară ajutor. Șansa ei a fost credinciosul său câine care nu s-a dezlipit o clipă de lângă ea și i-a alertat și pe salvatori când a simit că aceștia se apropie de locul în care se afla stăpâna lui.
(Visited 45 times, 1 visits today)
Related Articles
Sindicatul Europol, după prezența lui Bode la UNTOLD: Legea în România se împarte între “jmecheri” și “fraieri”
Posted on Author Vidjean Mihai
Sindicatul Europol a recționat după ce ministrul de Interne Lucian Bode, a fost remarcat la festivalul UNTOLD fără mască de protecție, așa cum prevede legea. Legea în România se împarte între “jmecheri” și “fraieri” – explică sindicaliștii într-o post…
Marea legendă a fotbalului, Pelé, este internat în spital de mai multe zile
Posted on Author Vidjean Mihai
Legendarul fotbalist Pelé, în vârstă de 80 de ani, este internat de șase zile într-un spital din Sao Paulo, potrivit unui anunț făcut de managerul său, Joe Fraga.
A murit actorul Michael K. Williams, celebru pentru rolul din ”The Wire”. A fost găsit mort în apartament
Posted on Author Vidjean Mihai
Actorul Michael K. Williams, în vârstă de doar 54 de ani, celebru pentru rolul din serialul „The Wire”, a fost găsit mort în apartamentul lui din Brooklyn. Surse din poliție au declarat pentru New York Post că, în casă, au fost găsite accesorii de drog…
