

Trupa Carla’s Dreams sărbătorește 10 ani de la înființare și lansează un videoclip inspirat de serialul Squid Game. În numai trei zile, videoclipul a adunat peste un milion de vizualizări pe Youtube. Sergiu, solistul trupei Carlas Dreams, îți spune detalii din culisele clipului și cum trăiește el acest moment.
Carla’s Dreams, cântăreț: „S-a muncit foarte mult și s-a muncit mult la detalii. Mă bucur foarte mult, sunt recunoscător și publicului, ar fi fost frustrant dacă nu avea să fie apreciat deloc efortul. Și pentru clip, și pentru piesă, dar faptul că este apreciată și vedem și reacțiile omenilor și comentariile. Și în general, ne dă încredere în ziua de mâine și puterea de a continua și de a face lucruri cât mai bune, cât ne permite timpul.”
Piesa vorbește despre iubiri pierdute și neîncheiate. Iar videoclipul a fost regizat de Roman Burlaca și filmat la Chișinău, într-un
studio creat special pentru tema inspirată de serialul Squid Game.
Roman Burlaca, regizor: „L-am văzut acum câteva luni de zile și am rămas impresionat de ce am văzut acolo și fiind cumva marcat de ce am văzut acolo în Squid Game am încercat să aduc compoziții, să aduc atmosfera de acolo. Pentru mine conta foarte mult să creăm o oază, o insulă, un loc departe undeva care de fapt semnifică un alter ego al personajul principal Carla’s și fiecare din băieți, din replicile Carla’s pe care le vedem în videoclip, de fapt sunt alter ego ale solistului și sunt trăirile lui anterioare.”
Carla’s Dreams se bucură că oamenii se regăsesc de cele mai multe ori în versurile pe care le scrie.
Carla’s Dreams, cântăreț: „Toți au fost buni pentru că am supraviețuit, dar mai grei, mai ușori, știi? Dar în general, interesanți. Asta cred că ar fi o caracteristică comună. Orice are un preț și fiecare plătește cu ce poate”
Giorgiana Amarie, reporter: „Și oamenilor care v-au fost alături în toți acești ani ce le-ai transmite?”
Carla’s Dreams, cântăreț: „Mersi frumos!”
The post Carla’s Dreams a împlinit 10 ani de la debut: „Reacțiile oamenilor ne dau puterea de a continua” appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor