Flux-stiri

Casa Albă prezintă noile tarife stabilite de Trump pentru 1 august. Toate țările sunt vizate

  • Pentru țările față de care Statele Unite au un deficit comercial, se va aplica un nou prag minim de tarife, de 15% – iar asta se aplica majorității țărilor.
  • Trump majorează tarifele vamale pentru Canada la 35%.
  • Contrar așteptărilor, noul regim tarifar nu va intra în vigoare vineri, ci din 7 august, pentru a le permite autorităților vamale să opereze modificările necesare pentru colectarea noilor taxe.
  • Ursula von der Leyen a ajuns la un acord comercial cu Donald Trump duminica trecută, care prevede tarife de 15%.

Cu doar câteva ore înainte de termenul limită de 1 august, Casa Albă a anunțat joi seara noua sa politică comercială și, odată cu aceasta, noul plan tarifar, scrie CNN.

Casa Albă a precizat că tariful „universal” pentru bunurile importate în Statele Unite va rămâne la 10%, același nivel introdus la 2 aprilie. Totuși, această cotă de 10% va fi aplicată doar țărilor cu care Statele Unite au un excedent comercial – adică acele țări cărora SUA le exportă mai mult decât importă de la ele. Potrivit unui oficial de rang înalt din Administrație, această situație caracterizează majoritatea țărilor.

Pentru țările față de care Statele Unite au un deficit comercial, se va aplica un nou prag minim de tarife, de 15%. Aproximativ 40 de țări vor fi supuse acestui tarif de 15%. Pentru multe dintre ele, această cotă este mai mică decât tarifele „reciproce” introduse la 2 aprilie, însă pentru câteva va crește.

Există, de asemenea, peste o duzină de țări cu tarife mai mari de 15%, fie pentru că au încheiat un cadru comercial special cu Statele Unite, fie pentru că Președintele Trump le-a transmis direct liderilor lor o solicitare pentru o cotă tarifară mai mare. Oficialul a explicat că acestea sunt țările cu cele mai mari deficite comerciale față de SUA.

„Președintele Trump folosește tarifele ca pe un instrument necesar și puternic pentru a pune America pe primul loc, după mulți ani de deficite comerciale nesustenabile care amenință economia și securitatea națională” se arată într-o declarație a Casei Albe.

Contrar așteptărilor, noul regim tarifar nu va intra în vigoare vineri, ci din 7 august, pentru a le permite autorităților vamale să opereze modificările necesare pentru colectarea noilor taxe.

În declarația de joi seara, Trump a precizat că unele țări „au acceptat sau sunt aproape să accepte angajamente substanțiale în materie de comerț și securitate cu Statele Unite”, în timp ce altele fie „nu au intrat în negocieri”, fie „au oferit condiții care nu rezolvă suficient dezechilibrele din relațiile comerciale sau nu se aliniază suficient cu Statele Unite în ceea ce privește economia și securitatea națională”.

Iată câteva dintre cele mai ridicate tarife reciproce ajustate, anunțate în această seară de Casa Albă:

  • Siria: 41%
  • Laos, Myanmar: 40%
  • Elveția: 39%
  • Irak, Serbia, Canada: 35%
  • Algeria, Bosnia și Herțegovina, Libia, Africa de Sud: 30%

The post Casa Albă prezintă noile tarife stabilite de Trump pentru 1 august. Toate țările sunt vizate appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Vidjean Mihai – senior editor

Share this:

(Visited 40 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code