- Scopul este de a sprijini cele mai sărace gospodării din Polonia.
- Sprijinul ar putea ajunge la 700 de zloţi pe an pentru o gospodărie de patru persoane.
- Preţurile de referinţă ale gazelor naturale din Europa au crescut vertiginos.
Polonia va oferi consumatorilor subvenţii suplimentare de 1,5 miliarde de zloţi (380 de milioane de dolari), în contextul creşterii preţurilor la energie, a declarat vineri ministrul polonez al climei.
Preţurile de referinţă ale gazelor naturale din Europa au crescut vertiginos pe măsură ce oferta restrânsă s-a lovit de cererea ridicată din economiile care se recuperează în urma pandemiei COVID-19, ceea ce a dus la creşterea costurilor energiei electrice.
„Aceasta este o chestiune care reprezintă o prioritate pentru mine, iar soluţiile pe care le propunem sunt evaluate la 1,5 miliarde de zloţi. Vom subvenţiona 2,6 milioane de gospodării”, a declarat ministrul climei, Michal Kurtyka, la radioul public polonez.
Scopul este de a sprijini cele mai sărace gospodării din Polonia şi sprijinul ar putea ajunge la 700 de zloţi pe an pentru o gospodărie de patru persoane, a precizat Kurtyka.
The post Cât va investi Polonia în subvențiile pentru compensarea creșterii costurilor energiei electrice appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor