Flux-stiri

Europa și Asia caută noi furnizori înainte de interzicerea cărbunelui rusesc

  • Interdicţia UE urmează să intre în vigoare de la jumătatea lunii august, cu o lună mai târziu decât era planificat iniţial, în urma presiunilor din partea Germaniei de a amâna măsura.
  • Aflată în top 10 producători de cărbune din Africa de Sud, compania Exxaro Resources a declarat pentru Reuters că a primit deja numeroase solicitări din partea ţărilor europene care doresc să semneze contracte de aprovizionare.
  • Compania germană de energie Uniper a declarat că a luat măsuri pentru a se asigura că centralele sale pe cărbune din Europa pot fi operate din punct de vedere tehnic fără cărbune rusesc şi a decis să nu-şi prelungească contractele de aprovizionare cu Rusia.

Se aşteaptă ca importatorii europeni şi asiatici de cărbune să se alăture luptei pentru surse alternative de combustibil în contextul măsurilor Uniunii Europene de interzicere a importurilor de cărbune rusesc

Dar, având în vedere că exportatorii de top, Australia şi Indonezia au atins deja limitele de producţie, iar producătorul principal Africa de Sud este constrâns de probleme logistice, unii importatori ar putea avea dificultăţi să menţină nivelurile de aprovizionare. Graba va menţine preţurile globale ridicate la cărbune.

Interdicţia UE urmează să intre în vigoare de la jumătatea lunii august, cu o lună mai târziu decât era planificat iniţial, în urma presiunilor din partea Germaniei de a amâna măsura.

Europa caută alternative în Africa de Sud

Aflată în top 10 producători de cărbune din Africa de Sud, compania Exxaro Resources a declarat pentru Reuters că a primit deja numeroase solicitări din partea ţărilor europene care doresc să semneze contracte de aprovizionare.

Aceasta a spus că are calitatea potrivită a cărbunelui pentru piaţa europeană, dar că producţia actuală a fost deja alocată şi că reţeaua feroviară a Africii de Sud se află în dificultate. Asta înseamnă că minerii nu vor putea exporta mai mult pentru a satisface cererea crescută.

Producătorii de cărbune din Africa de Sud sunt capabili să producă mai mult cărbune, dar va trebui făcută o muncă semnificativă pentru a îmbunătăţi logistica, pentru a creşte oferta de cărbune pentru export”, a spus Exxaro.

Capacitatea companiei feroviare de stat Transnet de a transporta exporturi de minerale a fost limitată de furtul cablurilor şi de vandalism.

Țările occidentale renunță la cărbunele rusesc

Compania germană de energie Uniper a declarat că a luat măsuri pentru a se asigura că centralele sale pe cărbune din Europa pot fi operate din punct de vedere tehnic fără cărbune rusesc şi a decis să nu-şi prelungească contractele de aprovizionare cu Rusia.

Toby Hassall, un analist principal la Refinitiv, a spus că majoritatea contractelor cumpărătorilor din UE pentru cărbune rusesc vor fi pe un an sau mai puţin.

Coronado Global Resources, cu operaţiuni de cărbune metalurgic în Australia şi Statele Unite, se aşteapta să satisfacă o parte din noile cereri, dar a declarat că volumul, destinaţia şi intervalele de timp sunt confidenţiale. Coronado se aşteaptă să producă între 18 şi 19 milioane de tone în 2022.

Avem planuri de creştere în anii următori”, a spus un purtător de cuvânt. 

Producătorii australieni Whitehaven Coal  şi New Hope Corp  au declarat că au fost abordaţi de potenţiali clienţi, dar prioritatea lor sunt clienţii existenţi.

Și Asia sancționează Rusia

În Asia, cel puţin două utilităţi din Japonia şi Coreea de Sud au oprit importurile de cărbune din Rusia. Alţii ar putea fi nevoiţi să urmeze exemplul dacă sancţiunile sunt extinse.  

Japonia, al treilea importator de cărbune din lume, intenţionează să reducă treptat importurile de cărbune din Rusia  în timp ce caută furnizori alternativi din cauza sancţiunilor împotriva Moscovei, a declarat vineri ministrul industriei din ţară.  

Compania japoneza Kyushu Electric Power a încetat să cumpere cărbune rusesc de la sfârşitul lunii martie, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

Kyushu Electric, care şi-a cumpărat 7% din cărbunele termic din Rusia până la 31 martie 2021, acum achiziţionează cărbune din alte regiuni, a spus purtătorul de cuvânt, fără a preciza de unde.

Nu avem niciun plan să cumpărăm cărbune rusesc în acest an financiar”, a spus el.

În Coreea de Sud, cel puţin o unitate a companiei de stat Korea Electric Power Corp  a început să-şi diversifice aprovizionarea cu cărbune în afara Rusiei în februarie. 

The post Europa și Asia caută noi furnizori înainte de interzicerea cărbunelui rusesc appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Vidjean Mihai – senior editor

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code