- Furtuna atlantică Eunice pune în pericol viața mai multor europeni, după ce, vineri, vântul a suflat cu până la 130 de km pe oră în Olanda.
- Tot în Olanda, trei persoane au decedat din cauza copacilor doborâţi de vânt.
- Eunice, o furtună atlantică, s-a abătut și asupra Marii Britanii și Irlandei în cea mai mare parte a zilei de vineri.
Furtuna Eunice loveşte în plin Olanda. Vântul a suflat cu rafale de până la 130 km pe oră în zonele de coastă. Trei persoane au decedat din cauza copacilor doborâţi de vânt.
Guvernul olandez a trimis alerte text prin care atenţiona populaţia să rămână în casă şi să sune la serviciile de urgenţă numai în situaţiile în care viaţa le este pusă în pericol.
În cele din urmă, reţeaua a căzut din cauza numeroaselor solicitări şi un alt mesaj a fost transmis de autorităţi: „Numărul de urgenţă este supraîncărcat”.
Aeroportul Schiphol a anulat aproximativ 390 de zboruri, a declarat un purtător de cuvânt.
Școlile au trimis copiii acasă mai devreme, iar trenurile au fost anulate în toată țara începând cu ora locală 14.00. Mai multe camioane s-au răsturnat din cauza vântului puternic, perturbând traficul, a declarat organizația olandeză de monitorizare a traficului ANWB, potrivit Reuters.
Eunice, o furtună atlantică, s-a abătut și asupra Marii Britanii și Irlandei în cea mai mare parte a zilei de vineri. În Germania, rafalele de vânt au atins aproape 100 de kilometri pe oră și au învolburat apele fluviului Elba.
Institutul Meteorologic Regal Olandez (KNMI) a emis o avertizare de „cod roșu” de rafale de până la 130 km pe oră în zonele de coastă.
The post Furtuna Eunice afectează Olanda. Trei persoane au murit din cauza copacilor doborâți de vânt appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor