

- Un general rus a fost ucis în estul Ucrainei.
- Deocamdată, Ministerul rus al Apărării nu a reacționat în acest caz.
- Ministerul britanic al Apărării a declarat luni că Rusia pare să fi suferit pierderi semnificative.
Un general rus a fost ucis în estul Ucrainei, a anunțat duminică un jurnalist din presa de stat rusă, adăugându-se astfel la șirul de pierderi militare de rang înalt suferite de Moscova.
Raportul, publicat pe aplicația de mesagerie Telegram de către reporterul televiziunii de stat Alexander Sladkov, nu a precizat cu exactitate când și unde a fost ucis generalul-maior Roman Kutuzov, informează Al Jazeera.
Deocamdată, Ministerul rus al Apărării nu a reacționat în acest caz.
Forțele rusești au intensificat atacurile pentru a cuceri Sievierodonetsk, un oraș-cheie din regiunea Donbas din estul Ucrainei, pe care Moscova îl vizează după ce nu a reușit să cucerească capitala Kiev la începutul războiului, informează Reuters.
Rusia clasifică deja decesele militare ca fiind secrete de stat chiar și în vremuri de pace și nu și-a actualizat cifrele oficiale privind victimele din Ucraina din 25 martie, când a declarat că 1.351 de soldați ruși au fost uciși de la începutul campaniei sale militare la 24 februarie.
Ministerul britanic al Apărării a declarat luni că Rusia pare să fi suferit pierderi semnificative în rândul ofițerilor de rang mediu și inferior în Ucraina.
The post Încă un general rus a fost ucis în Ucraina, anunță mass-media de stat appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Vidjean Mihai – senior editor