Flux-stiri

LIVE UPDATE. 408 zile de invazie rusă. Zelenski: Apărarea şi protecţia poporului nostru, susţinerea luptătorilor este problema numărul unu în toate negocierile

  • Zelenski le-a spus compatrioţilor joi seara că Ucraina se pregăteşte pentru „evenimentele programate pentru următoarele săptămâni” .
  • El a anunţat că „agenda internaţională include pregătirea de reuniuni, negocieri şi apeluri” .
  • În finalul discursului său zilnic pe care îl transmite seara, preşedintele Zelenski a evidenţiat din nou unităţi militare ucrainene care luptă pe front şi a avut cuvinte de laudă şi îmbărbătare pentru soldaţi.

Preşedintele Volodimir Zelenski le-a spus compatrioţilor joi seara că Ucraina se pregăteşte pentru „evenimentele programate pentru următoarele săptămâni” – aparentă referire la o contraofensivă – şi le-a dat asigurări că în toate întâlnirile şi negocierile pe care le poartă prioritară este asigurarea apărării şi protecţiei populaţiei şi sprijin pentru soldaţii care luptă pe front, potrivit Presidentgovua..

„Astăzi am fost toată ziua în Ucraina, la Kiev, aici, pe strada Bankova. O zi de întâlniri interne şi de pregătiri pentru evenimentele programate pentru următoarele săptămâni”, a spus preşedintele ucrainean, care în ultima perioadă a fost într-o serie de vizite prin ţară, inclusiv pe linia frontului, iar miercuri a fost în Polonia, în prima sa vizită oficială de la începutul războiului.

„Am avut o întâlnire cu premierul Şmîhal despre mai multe probleme actuale, despre coordonarea paşilor şi deciziilor statului. O altă întâlnire a fost despre situaţia de securitate şi activitatea forţelor de ordine”, a detaliat Zelenski. „Ca întotdeauna, am fost în contact cu armata, despre tot ce ţine de cele mai fierbinţi puncte de pe linia frontului”, a continuat preşedintele.

El a anunţat că „agenda internaţională include pregătirea de reuniuni, negocieri şi apeluri”, dar a subliniat că „este foarte important ca ceea ce s-a stabilit în cursul vizitei din Polonia” să aibă rezultate „tangibile” pentru linia de front.

„Apărarea şi protecţia poporului nostru, sprijinul pentru rezistenţa noastră, în special pentru soldaţii noştri, este problema numărul unu în toate negocierile şi întâlnirile”, a dat asigurări Zelenski. „Este vorba de apărare – arme pentru Ucraina, muniţie pentru Ucraina, noi sisteme de apărare pentru Ucraina”, a subliniat liderul de la Kiev mulţumind partenerilor polonezi că „au făcut ca această vizită să fie cu adevărat semnificativă”.

Între altele, Varşovia a anunţat miercuri că va furniza Ucrainei în total 14 avioane militare MiG-29 de fabricaţie sovietică.

„Ucraina ştie cum să fie recunoscătoare. Recunoscătoare pentru o astfel de solidaritate – solidaritate istorică”, a spus Zelenski menţionând că s-a întâlnit miercuri seara târziu şi cu mai mulţi primari din oraşe poloneze care i-au primit cu generozitate pe refugiaţii ucraineni.

În finalul discursului său zilnic pe care îl transmite seara, preşedintele Zelenski a evidenţiat din nou unităţi militare ucrainene care luptă pe front şi a avut cuvinte de laudă şi îmbărbătare pentru soldaţi.

„Puterea apărării voastre, băieţi, şi rezistenţa voastră – toate acestea inspiră. Inspiră puternic. Inspiră lumea să nu-şi piardă elanul în susţinerea Ucrainei. Vă mulţumim, războinicilor!” a spus Zelenski.

„Sunteţi mereu buni. Întotdeauna se străduiesc să obţină mai multe rezultate. Vă mulţumim!” – a transmis el altor unităţi pe care le-a nominalizat.

Preşedintele a confirmat indirect că trupele ucrainene nu s-au retras de la Bahmut, în ciuda faptului că miercuri sugerase pentru prima dată că ar putea fi luată în calcul o asemenea posibilitate.

„Sunt recunoscător unităţii de forţe speciale (…) care luptă în Bahmut. Foarte bine, băieţi! Bahmut şi Mariinka, Avdiivka şi întregul nostru Donbas, estul nostru, Zaporojie şi regiunea noastră Azov, regiunea noastră Herson – le mulţumesc tuturor celor care luptă pentru libertatea ţării noastre, pentru libertatea poporului nostru” , a spus Zelenski.

The post LIVE UPDATE. 408 zile de invazie rusă. Zelenski: Apărarea şi protecţia poporului nostru, susţinerea luptătorilor este problema numărul unu în toate negocierile appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Vidjean Mihai – senior editor

Share this:

(Visited 30 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code