
- Descoperirea scrisorilor face parte din una dintre cele mai importante grupuri de scrisori ce îi aparțin pictorului britanic.
- De cele mai multe ori, scrisorile care erau trimise de către Lucian Freud prietenilor și familiei erau unele simple, dar nu și cele dintre el și Craxton.
- Despre Freud se spunea se spunea că este, de fapt, homosexual.
Noi scrisori au ajutat la rezolvarea misterului limbajului secret al lui Lucian Freud. Se spune că descoperirea scrisorilor face parte din una dintre cele mai importante grupuri de scrisori ce îi aparțin pictorului britanic.
De cele mai multe ori, scrisorile care erau trimise de către Lucian Freud prietenilor și familiei erau unele simple, conform The Telegraph, dar nu și cele dintre el și Craxton.
În anii 1940, Freud și Craxton erau prieteni apropiați și comunicau destul de des prin scris. Corespondențele lor au fost scoase la iveală și, în prezent, dezvăluie un „limbaj privat” pe care „anarhicul” Freud îl folosea când îi scria lui Craxton.
În ciuda faptului că Freud era cunoscut pentru numeroasele sale amante, la început, despre acesta se spunea că este, de fapt, homosexual. Cu toate acestea, deși Craxton era bisexual, nu se știe dacă acesta s-a numărat printre relațiile amoroase ale pictorului.
Persoane care l-au cunoscut pe Lucian Freud au spus că acesta și Craxton aveau, parcă, un limbaj propriu
„Am vorbit cu oameni care i-au întâlnit pe Craxton și pe Freud ca oaspeți la domiciliu, când erau copii, și au spus că păreau să vorbească codificat. Se poate deduce că modul în care se adresa oamenilor era, probabil, asemănător cu modul în care le vorbea.
Acesta este, probabil, cel mai important grup de scrisori al lui Freud care a ieșit la iveală până acum”, a spus Martin Gayford, cel care va și publica scrisorile.
„Majoritatea scrisorilor lui Craxton nu au supraviețuit. Dar, într-o viață extrem de dezorganizată, a păstrat multe dintre cele primite. Acestea au servit drept dovadă a unei prietenii puternice pe care Freud… a ales, în cele din urmă, să o nege”, a declarat James Glennie, curatorul de arte vizuale al Festivalului Holt.
The post Mai multe scrisori au adus noi indicii despre orientarea sexuală a lui Lucian Freud appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Vidjean Mihai – senior editor


