Flux-stiri

Ministrul italian de externe acuză propriul partid că subminează eforturile guvernului de susținere a Ucrainei

  • Italia, la fel ca multe ţări UE, a trimis arme Ucrainei pentru a o ajuta să lupte împotriva asaltului rusesc.
  • Însă, Ministrul italian de Externe a acuzat duminică propriul său partid, Mişcarea 5 Stele, că subminează eforturile guvernului de a sprijini Ucraina şi slăbeşte poziţia Romei în cadrul Uniunii Europene.
  • Comentariile vin în contextul în care premierul Italiei, Mario Draghi, se confruntă marți cu un vot important în parlament cu privire la Ucraina, unii membri ai Partidului 5 Stele încercând să limiteze Italia să trimită mai multe arme la Kiev.

Ministrul italian de externe Luigi Di Maio și-a acuzat propriul partid de subminarea eforturilor guvernului de a sprijini Ucraina în contextul invaziei continue a Rusiei.

Într-o declarație, Di Maio a declarat că guvernul trebuie să apere valorile democrației și libertății, adăugând că, în timp ce toată lumea își dorește pace, președintele rus Vladimir Putin urmărește războiul, relatează Sky News.

El a continuat spunând că membrii din partidul său, Mișcarea 5 Stele, îl atacă cu „ură” și cauzează probleme guvernului și poziției acestuia în relația cu partenerii din UE.

„(Aceasta este) o atitudine imatură care tinde să creeze tensiuni și instabilitate în cadrul guvernului”, a spus el.

Comentariile vin în contextul în care premierul Italiei, Mario Draghi, se confruntă marți cu un vot important în parlament cu privire la Ucraina, unii membri ai Partidului 5 Stele încercând să limiteze Italia să trimită mai multe arme la Kiev.

În plus, afirmațiile sale ar putea semnala o schismă iminentă în grupul pe care l-a condus cândva, oficialii partidului urmând să se întâlnească mai târziu duminică, pentru a analiza poziţia lui Di Maio, în urma altor atacuri recente.

Dacă Di Maio părăseşte partidul, mai mulţi susţinători l-ar putea urma şi ar putea crea un partid separatist în interiorul parlamentului, aducând noi turbulenţe în administraţia Draghi.

Mişcarea 5 Stele este cea mai mare forţă politică din parlament, după ce a obţinut 33% din voturi la alegerile naţionale din 2018. Însă, de atunci, imaginea partidului a avut de suferit, deoarece şi-a pierdut identitatea odată ajuns la guvernare.

Autor: Iulian Moșneagu

The post Ministrul italian de externe acuză propriul partid că subminează eforturile guvernului de susținere a Ucrainei appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Vidjean Mihai – senior editor

Share this:

(Visited 13 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code