Flux-stiri

Moment istoric la Roland Garros. Rafael Nadal a câştigat Openul Franţei pentru a 14-a oară

Rafael NadalRafael Nadal

  • Rafael Nadal a devinit cel mai vârstnic campion de simplu masculin de la Roland Garros din istorie.
  • Victoria împotriva norvegianului a făcut ca spaniolul să devină doar al treilea jucător care obţine patru victorii în Top 10 la un eveniment de Mare Şlem.
  • La cele 5 gameuri consecutive din setul doi, Nadal a mai adăugat altele 6, închizând finala cu un 6-0 categoric, în faţa unui Casper Rudd neputincios.

Norvegianul Casper Ruud, care a jucat prima sa finală de Grand Slam, duminică la Roland Garros, nu a reuşit să furnizeze surpriza împotriva legendarului Rafael Nadal. Spaniolul mai scrie un capitol în istoria tenisului mondial, câştigând al 14-lea trofeu la Paris şi al 22-lea Grand Slam din carieră.

Rafael Nadal şi Casper Ruud nu se întâlniseră anterior niciodată într-un meci oficial, cu toate că tânărul norvegian s-a pregătit la Academia spaniolului, unde a avut ocazia să îl înfrunte pe „matador”. La prima lor confruntare, Nadal s-a impus cu 6-3, 6-3, 6-0, în doar două ore şi 20 de minute.

În faţa unui public entuziast pe arena Philippe Chatrier, jucătorul de 36 de ani a avut o prestaţie agresivă în primul set, folosindu-şi forehandul în forţă cu un topspin deranjant, pentru a trece în avantaj după 49 de minute, cu un prim 6-3.

Nadal a devinit cel mai vârstnic campion de simplu masculin de la Roland Garros din istorie, depăşindu-l pe compatriotul său Andres Gimeno, care a stabilit recordul în urmă cu 50 de ani.

Ducând bilanţul meciurilor jucate pe zgura pariziană la 112-3 şi cucerind al 22-le titlu de Grand Slam, spaniolul s-a distanţat şi mai mult de Novak Djokovic şi Roger Federer în cursa succeselor la un turneu major, sârbul şi elveţianul fiind la egalitate cu 20 de reuşite.

Nadal, al cincilea favorit, care va urca luni pe locul 4 în clasamentul ATP, a trecut de vedetele din Top 10, Felix Auger-Aliassime, Novak Djokovic şi Alexander Zverev, pentru a stabili o primă întâlnire ATP cu Ruud, numărul 8 mondial.

Victoria împotriva norvegianului a făcut ca spaniolul să devină doar al treilea jucător care obţine patru victorii în Top 10 la un eveniment de Mare Şlem de la înfiinţarea clasamentului ATP, în 1973. Mats Wilander la Roland Garros în 1982 şi Federer la Australian Open în 2017 au mai reuşit această performanţă.

După un început slab în setul secund, spaniolul a revenit de la 1-3, câştigând 5 game-uri la rând, impunându-se în schimburile mai lungi şi reuşind o serie de lovituri uimitoare pentru a-şi adjudeca setul doi tot cu 6-3, după o oră şi 42 de minute.

Cu acest al 14 titlul la Roland Garros, Nadal l-a egalat pe Carlos Alcaraz cu patru titluri câştigate în circuit, în 2022. El a câştigat anul acesta Openul Australiei, turneul pregătitor de la Melbourne şi Abierto Mexicano Telcel. Spaniolul a mai bifat o premieră, fiind prima dată când a câştigat titlurile de la Australian Open şi Roland Garros în acelaşi sezon.

The post Moment istoric la Roland Garros. Rafael Nadal a câştigat Openul Franţei pentru a 14-a oară appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Vidjean Mihai – senior editor

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 5 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code