Flux-stiri

Parlamentul României se reunește, astăzi, pentru a adopta o declarație în contextul războiului din Ucraina

  • Parlamentul se reunește, astăzi, într-o ședință comună pentru a adopta o declarație politică cu privire la situația din Ucraina.
  • Cîțu a declarat că Parlamentul României este „gata” să modifice orice legislație, în regim de urgență, pentru ca „totul să fie aplicat legal, chiar și în ceea ce privește sancțiunile”.
  • Din 24 februarie, peste 70.000 de cetățeni ucraineni au intrat în România până în prezent.

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, astăzi, în şedinţă comună pentru a adopta o declaraţie politică cu privire la situaţia din Ucraina, a declarat luni preşedintele Senatului, liderul liberal Florin Cîţu, potrivit Agerpres.

„Am discutat azi-dimineaţă cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu şi vom avea plen reunit, astăzi, la o oră pe care o vom anunţa, pentru a adopta o declaraţie politică pe tema situaţiei din Ucraina. Trebuie să fie cât mai repede acest plen”, a precizat Cîţu.

El a subliniat că întreaga clasă politică trebuie să acţioneze „ferm” în contextul războiului din Ucraina.

„Este clar că trebuie să arate că toată clasa politică din România acţionează ferm în acest război, această invazie a Rusiei în Ucraina, dar trebuie să venim şi cu soluţii şi aici, Parlamentul României şi în discuţia pe care am avut-o cu preşedintele României, săptămâna trecută, este gata, în momentul în care este nevoie, să modificăm în legislaţie pentru a permite (…) să modificăm ceva în domeniul umanitar. Parlamentul României este gata să treacă orice astfel de legislaţie în regim de urgenţă ca (…) să fie totul aplicat legal chiar şi în ceea ce priveşte sancţiunile”, a precizat Cîţu

Din douăzeci și patru februarie și până în prezent, peste 70.000 de cetățeni ucraineni au intrat în România, potrivit anunțului făcut, astăzi, de către Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Conform acestuia, în ultimele douăzeci și patru de ore au intrat, în țară, 16.248 de persoane din Ucraina, din care 10.566 sunt cetățeni ucraineni, iar din Republica Moldova au intrat, în România, 21.000 de persoane, din care 10.758 sunt ucraineni.

Duminică, 225 de cetățeni ucraineni au făcut solicitări de azil, în România, numărul total al celor care au cerut protecția autorităților române ajungând, astfel, la 373.

În total, în perioada 24 februarie – 28 februarie, ora 6:00, prin toate punctele de trecere a frontierei au intrat, în țară, 70.803 cetățeni ucraineni și au ieșit 37.490 de cetățeni ucraineni.

„Sunt, așadar, în acest moment, în România, peste 33.000 de cetățeni ucraineni”, a spus Dan Cărbunaru.

The post Parlamentul României se reunește, astăzi, pentru a adopta o declarație în contextul războiului din Ucraina appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor

Share this:

(Visited 7 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code