Flux-stiri

Prefectura Prahova: Spitalului Judeţean de Urgenţă i-a fost alocată suma de 37,312 milioane lei

Consiliul Judeţean Prahova a alocat Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, cea mai mare unitate medicală din judeţ, unde sunt preluaţi şi trataţi cei mai mulţi şi cele mai grave forme ale pacienţilor cu SARS-CoV2, suma de 37,312 milioane lei în acest an, anunţă Prefectura Prahova.

Din această alocare bugetară, 22,525 milioane au fost direcţionate pentru funcţionarea spitalului, iar 14,787 milioane de lei au mers către investiţii (aparatură şi reparaţii capitale), precizează un comunicat al instituţiei.

Ultima alocare, în valoare de peste patru milioane de lei, a fost aprobată în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean, din data de 29 septembrie, fiind direcţionată pentru gestionarea noului val al pandemiei de Covid-19 şi achiziţia de aparatură medicală.

Prefectura spune că la spital au fost realizate lucrări de renovare, instalaţia electrică era nouă şi verificată, iar rampele de oxigen au fost montate anul trecut, înainte de declanşarea celui de-al treilea val pandemic.

Doi bărbaţi, de 74 şi 75 de ani, au încetat din viaţă într-un incendiu care a avut loc în această dimineaţă la spitalul suport COVID din Ploieşti. 15 pacienţi au fost evacuaţi. O angajată a spitalului, care a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corpului, a fost transferată la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Incendiul s-a manifestat într-un salon de la parterul clădirii, pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp.

The post Prefectura Prahova: Spitalului Judeţean de Urgenţă i-a fost alocată suma de 37,312 milioane lei appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor

Share this:

(Visited 6 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code