
- Joe Biden va călători luna viitoare în Arabia Saudită şi Israel.
- Călătoria lui Biden ar putea include o întâlnire cu prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman.
- Vizita ar avea ca scop consolidarea relaţiilor cu Arabia Saudită.
Preşedintele american Joe Biden va călători luna viitoare în Arabia Saudită şi Israel, iar Casa Albă intenţionează să anunţe călătoria în această săptămână, a declarat duminică o sursă familiarizată cu planificarea.
Călătoria lui Biden, care ar urma să aibă loc la jumătatea lunii iulie, ar putea include o întâlnire cu prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, a precizat sursa, potrivit Reuters.
Un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate a confirmat că este planificată o călătorie a lui Biden în Israel şi Arabia Saudită. ,,Nu avem alte detalii ale călătoriei de confirmat, dar vom anunţa de îndată ce le vom avea”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Casa Albă a declarat că Biden consideră că prinţul moştenitor este un ,,paria” pentru rolul său în uciderea unui oponent politic, jurnalistul Jamal Khashoggi de la Washington Post, în Turcia, în 2018.
Asasinarea lui Khashoggi la consulatul saudit din Istanbul a pătat imaginea prinţului moştenitor ca reformator. Guvernul saudit a negat orice implicare din partea sa.
Vizita ar avea ca scop consolidarea relaţiilor cu Arabia Saudită într-un moment în care Biden încearcă să găsească modalităţi de a reduce preţul benzinei în Statele Unite.
The post SUA încearcă să-şi consolideze rolul în Orientul Mijlociu. Joe Biden va călători în Arabia Saudită şi Israel appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Vidjean Mihai – senior editor




