Președintele PNL, Florin Cîțu, spune că Guvernul are în pregătire soluții care vizează rezolvarea problemelor legate de facturile românilor din luna aprilie. Acesta a afirmat că, deocamdată, Guvernul are soluții doar până la 1 aprilie. Președintele PNL a mai spus că, până în aprilie, și ratele la bancă vor crește. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, spune […]
Etichetă: guvernul
Guvernul a modificat modul în care se acordă subvenția pentru termoficare
Guvernul a modificat reglementările pe baza cărora Ministerul Dezvoltării acordă subvenţie autorităţilor locale pentru termoficare. Suplimentar, la cererea autorităţilor locale, va putea acorda şi fonduri în plus. Modificarea adoptată luni prevede posibilitatea acordării unui sprijin suplimentar de cel mult două ori la subvenţia iniţială, pentru facturile din lunile ianuarie şi februarie 2022, şi includerea autorităţilor […]
Guvernul a aprobat desființarea SIIJ. Cine va prelua posturile
Posturile aflate în schema de funcţii şi de personal a secţiei la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul SIIJ se vor transmite pe cale administrativă în termen de 60 de zile lucrătoare de […]
Guvernul Romaniei Analizeaza Renuntarea la Starea de Alerta
Guvernul Romaniei analizeaza posibilitatea renuntarii la starea de alerta in tara noastra, o masura care este asteptata de catre extrem de multa lume de foarte multa vreme, iar scaderea recenta a numarului de cazuri, combinata cu evolutia valului 5, ar putea duce la aceasta decizie. Guvernul Romanieis e aliniaza practic unui trend european, alte tari […]
Guvernul Romaniei: Masurile pentru Cresterea Accesibilitatii la Testarea COVID-19
Guvernul Romaniei a anuntat in mod oficial o serie de masuri care au fost luate special pentru a se creste accesibilitatea la testarea anti-COVID-19 in Bucuresti si Ilfoc, acolo unde s-a inregistrat in ultima perioada un flux foarte mare de oameni care au cerut sa fie testati. “Măsuri urgente în București și Ilfov pentru creșterea […]
Guvernul Romaniei: Masurile de Urgenta Luate din Cauza Coronavirus
Guvernul Romaniei a anuntat o serie de noi masuri urgente care au fost impuse de catre valul 5 al pandemiei de Coronavirus, iar asta la doar cateva zile dupa ce au fost anuntate alte masuri noi care au avut menirea de a creste nivelul de testare, ce in schimb a adus si cifrele de astazi […]
Guvernul Romaniei: Masurile Urgente in Valul 5 din Cauza Coronavirus
Guvernul Romaniei a anuntat o serie de masuri urgente care au fost luate din cauza valului 5 de infectari generate de catre Coronavirus, autoritatile fiind obligate sa reactioneze in urma numarului tot mai mare de persoane care au fost confirmate ca fiind infectate. “Măsuri urgente în București și Ilfov pentru creșterea accesibilității la testarea COVID-19 […]
Guvernul a aprobat plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale
Guvernul aprobă marţi plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze. Astfel, consumatorii casnici nu vor plăti mai mult de 0,80 lei/kwh la energie electrică şi 0,31 lei/kw la gaze naturale. Premierul spune că a decis ridicarea nivelului de compensaţie. Guvernul aprobă marţi plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze. Astfel, consumatorii casnici nu vor plăti […]
Guvernul Romaniei: Mesaj pentru Romanii cu Facturi Mari la Gaze Naturale si Energie Electrica
Guvernul Romaniei transmite un mesaj foarte important pentru romanii care au primit in ultima perioada facturi prea mari la energie electrica si gaze naturale, recomandandu-le doua solutii de care se pot folosi pentru a incerca sa obtina o corectare a acelor facturi. “Cetățenii care au neclarități cu privire la valoarea facturilor la energie electrică și/sau […]
Schimbări majore în sistemul de pensii private. Ce plănuiește, de fapt, Guvernul
Guvernul are în vedere o lege care ar putea modifica emiterea pensiilor din Pilonul II. Plățile s-ar putea face în tranșe lunare, iar plata integrală ar fi făcută numai în situații excepționale. În plus, în luna decembrie 2021, a apărut ca sarcina fiscală și asigurarea de sănătate la pensiile la peste 4000 de lei. Se […]





