Flux-stiri

Cîțu promite că Guvernul va găsi soluțiile cele mai bune pentru rezolvarea problemei facturilor mari

  • Președintele PNL, Florin Cîțu, spune că Guvernul are în pregătire soluții care vizează rezolvarea problemelor legate de facturile românilor din luna aprilie.
  • Acesta a afirmat că, deocamdată, Guvernul are soluții doar până la 1 aprilie.
  • Președintele PNL a mai spus că, până în aprilie, și ratele la bancă vor crește.

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, spune că Guvernul folosește toate resursele pe care le are pentru a veni cu soluțiile cele mai bune pentru facturi. Despre facturile din aprilie de care se tem oamenii, Cîțu afirmă că „aprilie nu este acum” și vor exista soluții.

Întrebat, joi, despre faptul că oamenii sunt avertizați că facturile la energie vor crește foarte mult în aprilie, preşedintele PNL a spus că Guvernul folosește toate resursele pe care le are pentru a veni cu cea mai bună soluție, tocmai pentru că este o situație complicată.

Din punctul de vedere al PNL am prezentat soluțiile noastre, dar bineînțeles că soluțiile finale vin de la Guvern. Eu cred că problema este mult mai amplă, în contextul în care avem o creștere a dobânzilor, avem inflația generalizată crescută, soluțiile nu pot să fie punctuale, doar pentru un anumit sector”, a menționat Florin Cîţu.

Când i s-a atras atenția că românii au o problemă acută acum, legată de facturile din aprilie, Cîţu a răspuns: „luna aprilie nu este acum. Vom avea soluțiile pentru luna aprilie. Deocamdată avem soluții până la 1 aprilie, ele sunt în implementare, dar haideți să nu ne concentrăm doar pe această problemă.”, a spus Florin Cîțu.

Președintele PNL a mai spus că, până în aprilie, și ratele la bancă vor crește și că suntem în mijlocul unei inflații generalizate de 8,4%, nu doar în energie.

The post Cîțu promite că Guvernul va găsi soluțiile cele mai bune pentru rezolvarea problemei facturilor mari appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code