O femeie din Statele Unite ale Americii (SUA) a făcut o descoperire uluitoare sub parchetul din locuința ei, în timpul unor lucrări de renovare.
Etichetă: parchetul
Daniel Morar: „Parchetele funcționează cam încet. La Parchetul General, unde ajung procurori cu o anumită experiență și cu o anumită vechime, mai multe dosare și mai mari se făceau la sfârșitul anilor ’90, începutul anilor 2000, decât s-au făcut în ultima perioadă”
„La DNA nu ai nevoie de 1 an de zile ca să-ți cunoști echipa și 1 an de zile ca să muncești.(…) Trebuie să începi în primul mandat ca să ai ce culege roadele din al 2-lea mandat”. „Domnul Bologa nu mai are un instrument pe care eu l-am avut, l-a avut și doamna Koveși: […]
Dosarul Revoluției din Decembrie 1989 se întoarce la Parchetul Militar. Procurorii susţin că urmărirea penală nu este afectată de motive de nelegalitate
Dosarul Revoluției din Decembrie 1989 se întoarce la Parchetul Militar, a decis, miercuri, Înalta Curte de Casație și Justiție. În acest dosar sunt cercetați penal fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, care sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii. În replică, Parchetul General susţine că urmărirea penală nu este afectată […]
Parchetul din Haiti cere inculparea premierului Ariel Henry în ancheta asasinării preşedintelui
Şeful Parchetului din Port-au-Prince a cerut marţi inculparea premierului Ariel Henry. Acesta este suspecat de complicitate privind asasinarea preşedintelui statului Haiti, Jovenel Moise. Preşedintele statului Haiti a fost asasinat pe 7 iulie. Şeful Parchetului din Port-au-Prince, procurorul Bed-Ford Claude, a cerut marţi inculparea premierului Ariel Henry în cadrul investigaţiei privind asasinarea preşedintelui statului Haiti, Jovenel […]
Parchetul General a deschis dosar penal pe numele Dianei Șoșoacă
Parchetul General a deschis dosar penal pe numele senatoarei Diana Șoșoacă pentru combaterea zădărnicirii bolilor și tulburare a ordinii și liniștii publice, după ce aceasta a blocat activitatea unui centru de vaccinare de la Răchiteni, Iaşi.
Nicușor Dan, cercetat pentru spălare de bani și înșelăciune. Dosarul său a ajuns la Parchetul General
Nicușor Dan, primarul general al capitalei României este pus sub acuzare în mod oficial. Dosarul lui Nicușor Dan a ajuns la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Urmează că primarul general al Capitalei să fie citat pentru a aduce explicații cu privire la acuzațiile care i-au fost aduse. Pentru infracțiunile de […]