CNN a câştigat primul premiu Oscar pentru această televiziune. Povestea disidentului politic rus Alexei Navalny a fost transformată într-un documentar de succes.
Etichetă: producător
Vinul exclusivist vândut cu 5.000 de euro sticla | “Sunt singurul producător din lume care spune că nu ar trebui să îi bei vinul”
Tullio Masoni produce unul dintre cele mai exclusiviste vinuri din lume, dar nu vrea ca acestea să fie băute, scrie CNN. “Podgoria mea este așa: este neașteptată, stimulează creierul, stârnește gânduri noi.”
India, cel mai mare producător de zahăr din lume, restricționează exporturile
India este cel mai mare producător de zahăr din lume și al doilea mare exportator, după Brazilia. Guvernul lui Narendra Modi a declarat că trebuie să ia măsuri pentru a menține stocurile de zahăr în țară după „creșterea fără precedent a exporturilor” de anul trecut și din sezonul actual. În actualul an de comercializare, care […]
Pandemia şi războiul „sting lumina” unui important producător de becuri din Ungaria
Uriaşul producător de becuri şi alte dispozitive de iluminat maghiar, Tungsram, a ajuns într-o situaţie foarte delicată. În prezent, cinci dintre fabricile sale sunt aproape complet închise. Potrivit companiei, sprijinul imediat al statului ar fi extrem de necesar, scrie „Hungary Today”. Șeful Sindicatului independent al angajaţilor Tungsram, Gabor Sallai, a spus că întreaga industrie europeană […]
Nouă persoane au murit în urma prăbușirii unui avion privat. Familia unui producător muzical se afla în aeronavă
Producătorul muzical „Flow La Movie” se numără printre cei nouă morți după prăbușirea unui avion privat. Avionul privat s-a prăbușit în timp ce efectua o aterizare de urgență în Republica Dominicană. Jose A. Hernandez, cunoscut sub numele de „Flow La Movie”, precum și soția sa și copilul lor, au decedat în urma prăbușirii avionului. Șapte […]
Polonia a devenit cel mai mare producător de electrocasnice din Europa
Samsung, BSH (parte a grupului german Bosch) şi o serie de investitori chinezi analizează dezvoltarea de mari proiecte în domeniul producţiei de electrocasnice în Polonia. Această ţară găzduieşte 30-35 de fabrici importante care produc frigidere, aragazuri sau maşini de spălat, iar lor li se adaugă şi furnizorii de componente şi jucătorii mai mici. Spre comparaţie, […]



