- Un tânăr infectat cu virusul SARS-CoV-2 a fost găsit într-un tramvai din Arad.
- Tânărul le-a atras atenţia jandarmilor deoarece nu purta mască de protecţie.
Incidentul a avut loc luni seara, în oraşul Arad. Jandarmii au depistat într-un tramvai doi tineri care nu purtau mască de protecţie.
În urma verificărilor, jandarmii au aflat că unul dintre tineri, în vârstă de 21 de ani, este infectat cu virusul SARS-CoV-2. Deşi ar fi trebuit să fie în izolare la domiciliu, acesta călătorea cu tramvaiul, chiar fără a purta mască de protecţie.
Jandarmii au întocmit pe numele tânărului actele necesare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, conform Codului Penal.
Totodată, cei doi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei fiecare, pentru că nu au purtat măştii de protecţie sanitară.
The post Un tânăr bolnav de COVID, găsit de jandarmi într-un tramvai din Arad, fără mască de protecţie appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor