Flux-stiri

Vladimir Putin a numit un nou comandant care să preia conducerea invaziei în Ucraina

  • Oficialii au declarat pentru CNN că generalul Alexander Dvornikov, comandantul Districtului Militar de Sud al Rusiei, a fost numit comandant de teatru al campaniei militare ruseşti din Ucraina.
  • Un nou comandant de teatru cu o experienţă de luptă vastă ar putea aduce un nivel de coordonare la un asalt care acum se aşteaptă să se concentreze pe regiunea Donbas, în loc de mai multe fronturi. 
  • Dvornikov, în vârstă de 60 de ani, a fost primul comandant al operaţiunilor militare ale Rusiei în Siria, după ce Putin a trimis trupe acolo în septembrie 2015 pentru a susţine guvernul preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Preşedintele rus Vladimir Putin a numit un nou comandant pentru a conduce războiul din Ucraina, în timp ce armata sa îşi schimbă planurile după eşecul de a cuceri Kievul, potrivit CNN, care citează un oficial american şi un oficial european.

Oficialii au declarat pentru CNN că generalul Alexander Dvornikov, comandantul Districtului Militar de Sud al Rusiei, a fost numit comandant de teatru al campaniei militare ruseşti din Ucraina.

Mutarea semnalează o recunoaştere a Rusiei că lucrurile merg extrem de prost şi că trebuie să facă ceva diferit”, a declarat oficialul european.

Un nou comandant de teatru cu o experienţă de luptă vastă ar putea aduce un nivel de coordonare la un asalt care acum se aşteaptă să se concentreze pe regiunea Donbas, în loc de mai multe fronturi. 

În sudul Ucrainei, ruşii au cucerit şi au menţinut mai mult teritoriu, spre deosebire de încercarea rusă de a înconjura Kievul şi oraşele din nordul Ucrainei, efort care s-a încheiat recent cu o retragere.

Dvornikov, în vârstă de 60 de ani, a fost primul comandant al operaţiunilor militare ale Rusiei în Siria, după ce Putin a trimis trupe acolo în septembrie 2015 pentru a susţine guvernul preşedintelui sirian Bashar al-Assad. În timpul comandamentului lui Dvornikov în Siria, din septembrie 2015 până în iunie 2016, avioanele ruseşti au sprijinit regimul Assad şi aliaţii săi în timp ce aceştia asediau estul oraşului Alep, controlat de rebeli, bombardând cartierele dens populate şi provocând victime civile importante. Oraşul a căzut în mâinile forţelor guvernamentale siriene în decembrie 2016. 

Analiştii militari şi oficialii americani familiarizaţi cu evaluările serviciilor de informaţii au speculat că generalii ruşi au ca obiectiv să-i prezinte lui Putin unele progrese tangibile pe câmpul de luptă înainte de Ziua Victoriei, pe 9 mai, când Rusia comemorează înfrângerea Germaniei naziste şi marchează în mod tradiţional această ocazie cu o paradă în Piaţa Roşie din Moscova.  

The post Vladimir Putin a numit un nou comandant care să preia conducerea invaziei în Ucraina appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Vidjean Mihai – senior editor

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code