Flux-stiri

„Ziua porților deschise pentru copii” la MAI. Copiii și-au întâlnit eroii, în frunte cu ministrul Lucian Bode

  • MAI a organizat „Ziua porților deschise pentru copii”, un eveniment aflat la a XII-a ediție, care le-a permis celor mici să vadă, la fața locului, cum este să fii polițist, jandarm sau pompier.
  • „Cei mici și-au întâlnit eroii, au descoperit din tainele profesiei de polițist, jandarm, pompier, au aflat poveștile din spatele tututor uniformelor structurilor Ministerului de Interne și au făcut parte din lumea lor, chiar și pentru o zi”, a transmis ministrul de Interne Lucian Bode.
  • Ministrul de Interne Lucian Bode a felicitat toți angajații MAI care au „făcut posibil acest eveniment” și a dat asigurări că s-a „încărcat cu energia copiilor” prezenți.

MAI a organizat „Ziua porților deschise pentru copii”, un eveniment aflat la a XII-a ediție, care le-a permis celor mici să vadă, la fața locului, cum este să fii polițist, jandarm sau pompier.

„O zi altfel la #MAI! O zi în care Ministerul Afacerilor Interne a fost „sub asediul” veseliei și exuberanței.
“Ziua porților deschise pentru copii”, un eveniment aflat la cea de–a XII-a ediție ne-a adus din nou împreună, cu mic cu mare, să sărbătorim împreună Ziua Internațională a Copilului.

Am avut un joc de roluri intitulat “ministru pentru o zi” în care, în mod simbolic, un copil a preluat comanda Ministerului Afacerilor Interne.

Cei mici și-au întâlnit eroii, au descoperit din tainele profesiei de polițist, jandarm, pompier, au aflat poveștile din spatele tututor uniformelor structurilor Ministerului de Interne și au făcut parte din lumea lor, chiar și pentru o zi.

Îi felicit pe toți angajații din MAI care au făcut posibil acest eveniment, care au pus suflet în organizare și au creat momente atractive, de neuitat și pline de suspans pentru cei mici.

Sunt convins că astăzi cu toții ne-am încărcat cu energia copiilor, iar bucuria sinceră și entuziasmul din ochii lor trebuie să ne responsabilizeze mai mult.

Copiii au nevoie de noi pentru a le face lumea mai frumoasă și mai sigură! Grija pentru o copilărie fericită, pentru bunăstarea lor trebuie să fie sarcina prioritară a noastră, a tuturor. La mulți ani, dragi copii!
Să vă trăiți intens și frumos acești ani minunați!”, a transmis ministrul Bode pe Facebook.

The post „Ziua porților deschise pentru copii” la MAI. Copiii și-au întâlnit eroii, în frunte cu ministrul Lucian Bode appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Vidjean Mihai – senior editor

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 5 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code