Uniunea Europeană și producătorul farmaceutic AstraZenecea au încheiat un acord care pune capăt disputei juridice adusă în fața instanței din Bruxelles.
(Visited 8 times, 1 visits today)
Related Articles
Raed Arafat, despre obligativitatea certificatului verde COVID: “Nu putem vorbi de discriminare”
Posted on Author Vidjean Mihai
Hotărârea de guvern prin care se cere obligativitatea folosirii certificatului verde COVID începând de luni, în anumite cazuri, nu implică discriminare, a spus, sâmbătă, şeful DSU.
Povestea unui bărbat care a văzut cum este dincolo de moarte. Acesta a ajuns în locul său preferat: o cârciumă!
Posted on Author Marius Leontiuc
Un bărbat de 57 de ani care a fost timp de două luni în comă și-a revenit și susține că a văzut cum este viața după moarte. Chiar și în viața de apoi bărbatul și-a descoperit locul preferat: o cârciumă! Share this: (Visited 39 times, 1 visits today)
Nuntă de coşmar la Valea Doftanei! Mireasa a leşinat, iar invitaţii săi au ajuns la spital, după ce au mâncat la restaurant
Posted on Author Marius Leontiuc
Nuntă de coşmar la un restaurant din Valea Doftanei. Aproape 30 de oameni au avut nevoie de ajutor medical după ce s-au simţit rău, inclusiv mireasa, care a leşinat în salonul unde avea loc petrecerea. Share this: (Visited 26 times, 1 visits today)
