Flux-stiri

2021 a fost anul creşterii salariilor și cu cei mai mulți angajați din ultimele două decenii

angajațiangajați

  • Salariul mediu net din economia locală a avut creşteri cuprinse între 5% şi 12% în primele 11 luni din anul 2021 comparativ cu aceeaşi lună din anul precedent, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS), centralizate de Ziarul Financiar.
  • De asemenea, în octombrie 2021 s-a înregistrat cel mai mare număr de angajaţi din ultimii 20 de ani, respectiv cinci milioane de persoane.
  • Cel mai mic salariu l-au primit cei din hoteluri și restaurante.

2021 a fost anul creşterii salariilor şi un record al numărului de angajați în ultimii 20 de ani. Salariul mediu net din economia locală a avut creşteri cuprinse între 5% şi 12% în primele 11 luni din anul 2021 comparativ cu aceeaşi lună din anul precedent, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS), centralizate de Ziarul Financiar.

Comparativ cu aceeaşi lună din anul 2020, cea mai mare creştere a salariului mediu net pe economie a fost înregistrată în lunile martie (plus 8%), aprilie (12%) şi mai (10%).

„Primele luni ale anului sunt în mod obişnuit perioada în care se desfăşoară creşterile anuale de salarii, se acordă bonusuri şi prime sezoniere. Anul 2021 a repre­zentat revenirea în acti­vitate în multe domenii, in­clusiv res­trângerea perioa­delor / sec­toarelor care au beneficiat de şo­maj tehnic. Această revenire s-a regăsit cu siguranţă atât în numărul de salariaţi, cât şi în veni­turile obţinute“, a explicat pentru ZF Raluca Pârvu, busi­ness manager la BPI Group, companie de consultanţă în management şi resurse umane. Salariul minim a influenţat doar parţial această situaţie pentru că în 2021 creşterea sa a fost de doar 3%, adaugă ea.

„În general, creşterile salariale acordate în 2021 au fost în jurul a 5%, cu vârfuri în anumite activităţi aflate într-o dinamică pronunţată.“

Pe industrii, cele mai mari salarii din economia locală sunt cele din sectorul de IT, care au depăşit valoarea de 9.000 de lei net în noiembrie 2021, în creştere cu circa 9,5% faţă de aceeaşi lună din anul precedent.

La polul opus, cel mai puţin au câştigat salariaţii din hoteluri şi restaurante, cu un salariu mediu net de 1.875 de lei în noiembrie 2021, în creştere cu circa 12% faţă de aceeaşi lună din anul 2020. De altfel, salariile din această industrie sunt singurele din economia locală care nu au depăşit pragul de 2.000 de lei net până în noiembrie 2021.

În ceea ce priveşte numărul de angajaţi din economia locală, în octombrie 2021 am depăşit valoarea de 5 milioane de persoane. În primele 11 luni din 2021, numărul angajaţilor a crescut cu 78.000 de persoane, înregistrând creşteri constante de la lună la lună.

„Şi din perspectiva numă­rului de salariaţi ne întoarcem progresiv la situaţia de dinainte de pandemie, adică la începutul lui 2020. Este de văzut în cât timp vom ajunge la situaţia de la jumătatea anului 2019, cea mai favorabilă din ultimii patru ani“, explică Raluca Pârvu.

Cea mai mare pondere în rândul angajaţilor din economia locală o reprezintă cei din industrie, cu aproape 26% din totalul celor peste 5 milioane de angajaţi.

În total, industria număra mai mult de 1,28 milioane de angajaţi în noiembrie 2021, dintre care aproape 1,1 milioane de angajaţi lucrau numai în industria prelucrătoare. Numărul salariaţilor din industrie a scăzut cu 200 de persoane în primele 11 luni din anul 2021, conform datelor de la INS.

Un alt sector cu o pondere importantă în totalul angajaţilor din economia locală este cel al comerţului cu ridicata şi cu amănuntul cu aproape 814.000 de salariaţi în noiembrie 2021, în creştere cu 12.800 de persoane faţă de prima lună din anul trecut.

The post 2021 a fost anul creşterii salariilor și cu cei mai mulți angajați din ultimele două decenii appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code