
- Ambasadorul Ucrainei în Germania, Andrij Melnyk, a ironizat ajutorul militar promis de nemți, comparând Germania cu un melc, într-o postare pe Twitter.
- „Armele germane pentru Ucraina sunt deja pe drum”, a scris diplomatul. Potrivit acestuia, fotografia i-a fost trimisă de un membru al guvernului ucrainean prin WhatsApp.
- Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat în dese rânduri că orice transport care conține arme pentru Ucraina va deveni o țintă legitimă pentru Rusia.
Ambasadorul Ucrainei în Germania, Andrij Melnyk, a ironizat ajutorul militar promis de nemți, comparând Germania cu un melc, într-o postare pe Twitter. Ucraina e dezamăgită de modul în care Germania se mișcă în tentativa de a asista militar Kievul.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a menționat că asistarea Ucrainei cu arme din Occident nu contribuie la succesul negocierilor ruso-ucrainene și va avea un efect negativ.
Nu doar Ucraina are probleme cu asistența militară dinspre Berlin. Polonia, prin vocea președintelui Andrzej Duda, și-a trimis toate tancurile în Ucraina, având o promisiune că va primi tancuri la schimb din Germania. Acest lucru nu se va întâmpla în viitorul apropiat.
Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit, a s-a apărat, susţinând că guvernul german a fost clar de la început că va trebui „să vadă ce poate livra”.
“Deutsche Waffen für die Ukraine bereits unterwegs”
Gerade von einem Regierungsmitglied aus Kyjiw per whatsapp zugeschickt bekommen. Tja. Russland darf den Krieg nicht gewinnen pic.twitter.com/giDldA20tv— Andrij Melnyk (@MelnykAndrij) May 25, 2022
„A existat o solicitare clară din partea poloneză de a transfera tancuri de luptă principale Leopard 2A7 de ultimă generaţie în Polonia, dar problema este că Bundeswehr-ul însuşi are doar un număr mic – aproximativ 50 – de aceste tancuri”, a spus el, adăugând că, deşi „mai multe sunt în pregătire, acestea nu stau pe un şantier auto sau pe un sit de fabrică nicăieri; ele trebuie să fie fabricate”, a transmis Hebestreit.
The post Ambasadorul Ucrainei la Berlin compară Germania cu un melc: „Armele sunt deja pe drum” appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Vidjean Mihai – senior editor




