

Specialiştii anunţă că în următoarele patru săptămâni vremea va fi schimbătoare şi vor alterna perioadele cu precipitaţii şi cele cu temperaturi mai ridicate decât mediile normale.
Potrivit meteorologilor, în săptămâna 22.11.2021 – 29.11.2021, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi deficitar, local în regiunile centrale, estice şi sudice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această săptămână.
În săptămâna 29.11.2021 – 06.12.2021 temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile sud-estice, dar şi mai coborâte în vest, nord-vest şi la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării, cu precădere în zonele montane.
În săptămâna 06.12.2021 – 13.12.2021, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile vestice şi nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
În săptămâna 13.12.2021 – 20.12.2021 mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.
The post ANM a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Meteorologii anunță precipitaţii în toată ţară şi temperaturi peste medie în mai multe regiuni appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor