

- Un cal a fost filmat într-o încăpere alături de mai mulţi bărbaţi care consumă alcool şi ascultă muzică de petrecere.
- După ce imaginile au apărut în spaţiul public, poliţiştii i-au identificat pe bărbaţi şi i-au amendat.
„Cu privire la imaginile apărute în mass media în care se observă un cal într-o încăpere alături de mai multe persoane care consumau alcool şi ascultau muzică de petrecere, vă comunicăm următoarele: Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi s-au sesizat şi au efectuat verificări cu privire la încălcarea normelor privind protecţia animalelor şi a respectării măsurilor de protecţie impuse pe perioada stării de alertă”, a transmis IPJ Călăraşi.
Poliţiştii i-au identificat pe bărbaţii care participau la petrecere. Este vorba de opt bărbaţi cu vârste cuprinse între 25 şi 46 de ani din comuna Nana, judeţul Călăraşi.
Au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare de 21.500 de lei.
„Cu privire la animalul apărut în filmare, acestuia nu i-au fost aplicate agresiuni şi nu a fost supus altor rele tratamente de către persoanele prezente, iar în urma actului de teribilism al unuia dintre bărbaţi în încercarea de a ridica calul pe umeri, menţionăm că atât cabalina, cât şi bărbatul, nu au suferit vreo leziune, prin acest act nefiind încălcată nicio normă din domeniul protecţiei animalelor”, au mai anunţat poliţiştii.
The post Cal filmat în casă, la o petrecere din Călăraşi: Un bărbat a încercat să-l ridice pe umeri. Poliţiştii au dat opt amenzi appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor