Flux-stiri

Ce exerciții ar trebui să faci după masa de sărbători

  • 300 de grame de sarmale și 100 de grame de cozonac conțin până la 1.100 de calorii.
  • Dacă iei în calcul și alte alimente ca pâinea, smântâna și vinul, deja depășești necesarul caloric zilnic.
  • Antrenor de fitness: Aș recomanda exerciții cu greutăți mai mici și cardio.

De Crăciun ți-ai făcut poftele. Te-ai bucurat de mâncare cum n-ai făcut-o tot anul. Acum te întorci la antrenamente și exerciții. Vine revelionul și trebuie să fii în formă.

Sălile de fitness sunt din nou deschise pentru clienții care vor să dea jos caloriile, după ospăț. Totuși, cei care aveau deja un obicei să facă sport nu s-au întors la sală la fel de ușor. Pauza de la efort nu le-a picat bine

Sorina: „Mi-a fost puțin greu. Nu am avut multe zile libere, am avut 5 zile libere și mi-am cam pierdut condiția fizică, mai ales că am mâncat sarmale și de toate.”

O singură masă de sărbători te încarcă mai mult decât ai nevoie. În medie, 300 de grame de sarmale și 100 de grame de cozonac conțin până la 1.100 de calorii. Dacă iei în calcul și alte alimente ca pâinea, smântâna și vinul, deja depășești necesarul caloric zilnic. Denisa, antrenor de fitness îți dă câteva sfaturi.

Denisa Știrbulescu, antrenor de fitness: „Celor care se hotărăsc să vină la sală după masa de Crăciun le-aș recomanda să facă exerciții cu greutăți mai mici, cu un număr mai mare de repetări. Aș putea să recomand exercițiile de tip cardio. Adică putem face un mers înclinat la bandă undeva la 20-30 de minute.”

Iulian Dinu e patronul unei săli de fitness. De obicei vede clienții fideli care revin imediat după sărbători. Abia în ianuarie apar clienți noi.

Iulian DInu, patron sală de fitness: „În general acești clienți care au venit astăzi sunt clienții vechi, deci practic oameni care făceau activitate sportivă regulată. Dar ne așteptăm ca după 5-10 ianuarie să vină persoanele care sunt interesate să slăbească după perioada sărbătorilor.”

The post Ce exerciții ar trebui să faci după masa de sărbători appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code