Flux-stiri

Ce spune Florin Cîțu despre respectarea regulilor la pelerinajul din Iaşi

  • Premierul interimar Florin Cîţu a fost întrebat, luni, despre pelerinajul de Sf. Parascheva, de la Iaşi, în contexul numărului mare de bolnavi cu COVID-19.
  • El a spus că singura soluţie pentru ca oamenii să poată trăi liber este să se vaccineze.

Întrebat ce părere are despre situaţia de la Iaşi, unde zeci de mii de pelerini participă la Hramul de Sf. Parascheva, premierul interimar Florin Cîţu a făcut apel la responsabilitate.

„Până la urmă este important ca fiecare să fie responsabil pentru deciziile pe care le ia. Este foarte important să ne vaccinăm dacă vrem să scăpăm de această pandemie. Este singura soluţie. Paturi la ATI vom mai creşte, dar nu am avea nevoie de paturi dacă lumea s-ar vaccina. Aţi văzut că vom avea acest spital cu 374 de paturi”, spune Cîţu.

Acesta a precizat că vor fi găsite resurse pentru valul 4, dar şi-ar dori să nu fie pus în situaţia de a găsi resurse pentru oamenii care se îmbolnăvesc, ci pentru vaccinare.

„Haideţi să ne vaccinăm şi nu mai e nevoie nici de paturi la ATI, nici de spitale modulare. Este singura soluţie pe care o avem în acest moment. Şi avem vaccin. Putem să scăpăm de acest val dacă ne vaccinăm”, a mai spus Cîţu.

Peste 31.500 de pelerini au trecut, până luni la prânz, pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. La coadă sunt aproximativ 250 de persoane.

The post Ce spune Florin Cîțu despre respectarea regulilor la pelerinajul din Iaşi appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code