Potrivit sursei citate, în Bucureşti sunt trei paturi ATI libere.
“În data de 23 septembrie 2021, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.212 paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. De asemenea, 1.067 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. În Bucureşti sunt avizate de DSP 248 de paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. La nivel naţional sunt libere 21 de paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, iar în Bucureşti sunt trei paturi libere la acest moment”, afirmă GCS.
Conform Grupului de Comunicare Strategică, se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
GCS menţionează că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare.
Joi situaţia paturilor libere se prezintă astfel:
* Argeş – 2
* Bihor – 1
* Botoşani – 3
* Bucureşti – 3
* Covasna – 1
* Dolj – 4
* Iaşi – 1
* Mehedinţi – 1
* Sibiu – 3
* Suceava – 2. AGERPRES/(AS – autor: Roberto Stan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
GCS: 7.095 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2; aproape 54.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore
GCS: 1.067 de pacienţi cu COVID-19 la terapie intensivă; persoane internate – 9.078, dintre care 244 de copii
GCS: 113 de decese înregistrate la bolnavi de COVID-19 în ultimele 24 de ore
GCS: Cele mai multe cazuri noi de COVID-19 – în Capitală (961), Timiş (492), Cluj (329)