Eveniment

GCS: 60 de oraşe şi 357 de comune depăşesc incidenţa de trei cazuri de COVID-19 la mia de locuitori

Incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19, la 14 zile, este mai mare sau egală cu 3/1.000 de locuitori în 60 de oraşe şi 357 comune, a informat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Dintre cele 60 de oraşe, 11 au incidenţă de peste 5 la mia de locuitori. Cele mai mari valori ale incidenţei COVID-19 s-au înregistrat în:

– Slănic (judeţul Prahova): 34 de cazuri, incidenţă de 6,37;

– Horezu (judeţul Satu Mare): 43 cazuri, incidenţă de 6,23;

– Bragadiru (judeţul Ilfov): 189 cazuri, incidenţă de 6,11;

– Otopeni (judeţul Ilfov); 114, incidenţă de 5,56;

– Popeşti-Leordeni (judeţul Ilfov): 224, incidenţă de 5,56;

– Băile Govora (judeţul Vâlcea): 15 cazuri, incidenţă de 5,55;

– Voluntari (judeţul Ilfov): 254 cazuri, incidenţă de 5,55;

– Negreşti-Oaş (judeţul Satu Mare): 94 cazuri, incidenţă de 5,5;

– Timişoara (judeţul Timiş): 1724 cazuri, incidenţă de 5,35;

– Vişeu de Sus (judeţul Maramureş): 93 cazuri, incidenţă de 5,25;

– Satu Mare (judeţul Satu Mare): 602 cazuri, incidenţă de 5,08.

Dintre cele 357 de comune, 91 au incidenţa infecţiilor cu SARS-CoV-2 de peste 5 la mia de locuitori. Cele mai mari valori s-au înregistrat în:

– Cătina (judeţul Cluj): 20 cazuri, incidenţă de 12,08;

– Ploscoş (judeţul Cluj): 6 cazuri, incidenţă de 9,66;

– Şeica Mică (judeţul Sibiu): 17 cazuri, incidenţă de 9,48;

– Pojejena (judeţul Caraş-Severin): 26 de cazuri, incidenţă de 9,47;

– Bârsana (judeţul Maramureş): 42 de cazuri, incidenţă de 9,1.

GCS reaminteşte că, după ce o localitate atinge incidenţa de 3 la mia de locuitori, este necesară convocarea Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă pentru adoptarea de măsuri de prevenţie şi limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, în conformitate cu prevederile Hotărârilor CNSU şi a celor de Guvern în vigoare. AGERPRES/(AS – autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Share this:

(Visited 5 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code