Un tribunal din Weimar a stabilit că demonstrația pro-palestiniană risca să “submineze demnitatea victimelor” care au suferit sub regimul nazist în lagăr, conform unui comunicat oficial.
Astfel, instanța a susținut decizia autorităților de a interzice adunarea la memorial și de a reloca protestatarii într-o piață din oraș, conform hotărârii accesate de AFP vineri. Evenimentul, organizat de grupul „Keffiehs in Buchenwald”, a generat dezbateri aprinse în Germania, mai mulți lideri politici exprimându-și dezacordul cu privire la oportunitatea sa.
Duminică, activiștii pro-palestinieni și-au propus să aducă un omagiu „victimelor genocidului și fascismului” și să militeze „împotriva tuturor genocidelor, inclusiv celui care are loc în Palestina în prezent”.
Memorialul lagărului de concentrare Buchenwald se află pe un deal de la marginea orașului Weimar, în Turingia. Aici, aproximativ 56.000 de persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 340.000 de prizonieri, printre care evrei, romi, persoane homosexuale și prizonieri de război sovietici, au fost închiși în lagăr și în sublagărul său, Mittelbau-Dora.




